Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Adrian Severin: Invocarea unui “ordin extern” sau a unei “promisiuni” făcute unor puteri străine, de a nu îndeplini atribuțiile constituționale, constituie un act patent de încălcare a jurământului depus de Președinte. Aceasta justifică suspendarea sa în vederea demiterii prin referendum, dacă nu chiar solicitarea ca organele de urmărire penală să verifice întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înaltă trădare

„CUM SE CITEȘTE CONSTITUȚIA ROMÂNIEI ALTFEL DECÂT CA O CARTE TEHNICĂ

1. REGULA: Președintele României NU POATE DIZOLVA PARLAMENTUL. Asta înseamnă că între atribuțiile Președintelui nu intră, în mod normal, și aceea de a dizolva Parlamentul.

2. EXCEPȚIA: Președintele României, prin derogare de la regulă, POATE DIZOLVA PARLAMENTUL atunci când sunt îndeplinite anumite condiții. Asta înseamnă că Președintele are atribuția de a dizolva Parlamentul de îndată ce constată întrunirea condițiilor stabilite de Constituție. El poate aprecia numai îndeplinirea condițiilor (două voturi de încredere refuzate în decurs de 60 de zile), iar nu și oportunitatea efectelor pe care Constuția le leagă de îndeplinirea lor”, scrie, pe Facebook, Adrian Severin.

„CONCLUZIE: Constuția nu îi conferă Președintelui României drepturi, pe care le exercită cum vrea, ci atribuții pe care este obligat să le exercite în condițiile prevăzute de ea. Drepturile sunt disponibile; atribuțiile sunt imperative. Așadar, Președintele nu are drept la opțiuni politice, ci obligația de a administra o procedură. Aceasta o poate face numai din poziția sa de mediator între stat, care are nevoie de guvernare, și societate, care a stabilit prin vot ce partide vrea să îi guverneze statul, ca și între puterile statului, respectiv între puterea executivă, care caută să își formeze o suprastructură guvernamentală, și puterea legislativă, care acordă încredere guvernului propus, ținând seama de structura sa politică rezultată din votul popular.

În pachetul condițiilor prealabile dizolvării intră și aceea a consultării Președinților Camerelor Parlamentului și celor ai grupurilor politice. La ce servește aceasta?

Constituția nu o spune explicit, dar logica dispoziției este clară. Consultarea îi permite Președintelui să afle dacă în Parlament nu a apărut o soluție de ultim moment vizând coagularea unei majorități apte a susține formarea unui anumit Guvern în perioada imediat următoare. Dacă apariția acelei majorități este actuală și formarea unui guvern susținut de ea este iminentă, Președintele va putea desemna expeditiv persoana sugerată de liderii Parlamentului pentru o ultimă încercare cu caracter extraordinar. Nici aceasta nu ține de preferințele lui, ci de situația de fapt evaluată de el.

Dispozițiile Constituției referitoare la dizolvarea Parlamentui urmată de convocarea alegerilor anticipate, trebuie citite și în lumina scopului în care au fost adoptate – interpretarea teleologică. Când le-a redactat, legiuitorul constituant a avut în vedere, fapt evident, asigurarea echilibrului între nevoia de a evita instabilitatea politică subsecventă unor dizolvări prea facile ale legislativului, și nevoia de a evita blocajul politic, subsecvent amânării la nesfârșit a formării unui guvern.

Având în atribuțiile sale și pe aceea de a veghea la respectarea Constituției, Președintele României trebuie să realizeze acest echilibru inclusiv ținând seama de termenele în care acționează, raportat la cele expres reglementate. Dacă Parlamentul nu poate fi dizolvat înainte de două încercări pentru care sunt suficiente două luni, nu poți accepta că o nominalizare poate dura o lună sau că un guvern demis poate rămâne în funcție peste șase luni. Două luni au fost socotite ca permițând stabilitatea. De trei ori mai mult, înseamnă blocaj. Atunci când blocajul formării Guvernului înseamnă lăsarea fără efect a unei moțiuni de cenzură adoptare de Parlament, este mai mult decât un blocaj și în nici un caz stabilitate. Este criză politică.

Dacă Președintele, din cauza unor presiuni externe, este în imposibilitatea de a-și îndeplini aceste atribuții, trebuie sesizată Curtea Constituțională pentru a constata situația și a transfera provizoriu atribuțiile acestuia unui președinte interimar, adică, în ordine, Președintelui Senatului sau Președintelui Camerei Deputaților.

Evident, invocarea unui “ordin extern” sau a unei “promisiuni” făcute unor puteri străine, de a nu îndeplini atribuțiile constituționale, constituie un act patent de încălcare a jurământului depus de Președinte. Aceasta justifică suspendarea sa în vederea demiterii prin referendum, dacă nu chiar solicitarea ca organele de urmărire penală să verifice întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înaltă trădare”, scrie Severin.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare