“Ofensiva dronelor” în Marea Neagră, Dobrogea și sudul Moldovei este un semn că România a intrat în războiul dintre Rusia și Ucraina, pe care, indiferent de rezultat, îl va pierde, riscând ca încă o dată să plătească amenda învinsului (ca la finele celui de al doilea război mondial), după ce a abandonat ori a acceptat ca partenerii occidentali să abandoneze linia politică a diplomației române din anii 1990, ca și cea a diplomației UE din anii 2000-2010 (bazată tot pe o strategie de inspirație românească), potrivit cărora Ucraina ar fi trebuit să rămână, în hotarele sovietice, un spațiu tampon și o punte între Rusia și Occidentul euro-atlantic care să nu aparțină sferei de influență a nici unuia dintre acestea, dar a cărei integrare europeană, în condiții de neutralitate militară și autonomie strategică, să servească securității, păcii și cooperării între ele; cu cât relația dintre Ucraina și Rusia ar fi fost mai bună, cu atât relația dintre UE și Rusia ar fi fost mai bună, și cu cât relația dintre UE și Rusia ar fi fost mai bună, cu atât relația dintre UE și Ucraina ar fi fost mai bună, toate – UE, inclusiv România, Rusia și Ucraina – păstrându-și integritatea, securitatea și stabilitatea inclusiv prin spiritualizarea frontierelor trasate după cel de al Doilea Război Mondial; iată strategia aruncată la gunoi de Occidentul colectiv în 2014 din dorința de a ocupa și domina singur Ucraina, ajungând totodată să supravegheze Rusia din chiar proximitatea frontierelor ei vestice”, scrie, pe Facebook, Adrian Severin.
„Falsa dilemă a opțiunii dintre garanțiile americane și cele (vest)europene referitoare la siguranța României, și cea a dependenței sale fie de Statele Unite fie de Uniunea Europeană, în condițiile în care singura garanție adevărată stă în “dependența” de puterea României înseși, și în timp ce trecutul ne arată că SUA nu a intervenit niciodată pentru salvarea europenilor, ci doar pentru a se asigura că nici o putere europeană (ex. Germania) sau coaliție europeană (ex. coaliția ruso-germană) nu va domina singură Europa, și asta doar în ultimul moment când înfrângerea uneia dintre tabere devenise inevitabilă, iar prezentul este populat de o Americă decadentă, incapabilă a-și impune voința în fața puterilor regionale spre a pune capăt războaielor lor, și totodată obligată a-și rezolva problemele de securitate internă, fără a se mai putea ocupa România, precum și de o UE în criză de sistem, ai cărei membri occidentali nu au cum furniza securitate României, în schimb consumând securitatea românească prin exportul problemelor lor interne în Europa de est.
Evoluțiile din Orientul Mijlociu și Golful Persic unde înfrângerea strategică a SUA în războiul cu Iranul o obligă nu numai să se retragă din regiune, ci, mult mai important, să asiste din afară la afirmarea unei noi arhitecturi de securitate medio-orientale ca pilon avangardist al ordinii globale pluricentrice post americane; în Orientul Mijlociu se confirmă dialectica raportului între emergența sistemelor ordinii regionale și cea a ordinii globale pluraliste.
Fenomenul dispariției statelor democrate moderne prin dizolvare într-o anarhie oligarhică cu trăsăturile formelor de organizare socială premoderne, în care, lipsiți de orice protecție statală și de orice ordine bazată pe reguli, persoanele care se descoperă a fi văduvite atât de statutul cetățenesc cât și de identitate națională, fie se adună în grupuri de interese deopotrivă nestatale și antistatale în concurs violent, fie se refugiază individual în cadre arhaice de socializare”, mai arată Severin.
