Adunarea Naţională a Franţei a votat pentru demiterea guvernului Barnier, instalat de doar trei luni

Adunarea Naţională a Franţei (camera inferioară a parlamentului) a votat miercuri pentru demiterea guvernului aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniunii Europene, transmite France Presse, scrie Agerpres.

După trei ore şi jumătate de dezbateri aprinse într-o sală arhiplină, 331 de deputaţi au decis în cele din urmă să demită executivul, măsură pentru care erau necesare 288 de voturi.

Moţiunea de cenzură a fost iniţiată de stânga şi extrema dreaptă. Premierul Michel Barnier urmează să-şi prezinte demisia preşedintelui Emmanuel Macron.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare