AFIR: Au fost publicate versiunile finale ale Ghidurilor solicitantului pentru submăsurile 4.1, 6.2 si 6.4 din teritoriul ITI Delta Dunării

Conform unui comunicat de presă al AFIR, variantele finale ale Ghidurilor solicitantului pentru finanțarea investițiilor în exploatațiile agricole și a investițiilor neagricole din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) au fost publicate pe pagina oficială de internet a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, www.afir.info.

delta dunarii
sursa foto: destinatii.eu

”Ghidurile sunt valabile pentru sesiunea de primire a proiectelor pentru investiții în exploatații agricole (submăsura 4.1, inclusiv pentru teritoriu ITI Delta Dunării), investiții pentru înființarea de activități neagricole (submăsura 6.2, doar pentru teritoriul ITI Delta Dunării), precum și investiții pentru crearea și dezvoltarea de activități neagricole (submăsura 6.4, doar pentru teritoriul ITI Delta Dunării).

„Investițiile în exploatațiile agricole sunt un pilon foarte important prin care putem face efectiv modernizarea agriculturii românești, iar publicarea versiunii finale a ghidului pentru această submăsură este un eveniment așteptat de către viitorii solicitanți de fonduri europene nerambursabile. În ceea ce privește finanțarea investițiilor neagricole, punem la dispoziția unei zone cu multe constrângeri naturale și sociale, Delta Dunării, o paletă destul de largă de posibilități pentru a dezvolta activități care să sprijine dezvoltarea economică a acestei minunate parți din țara noastră,” a declarat Adrian CHESNOIU, Directorul General al AFIR.

Conform prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare a procesului de selecție, sesiunea de primire a proiectelor se va deschide după minim şapte (7) zile de la data publicării versiunilor finale ale Ghidurilor solicitantului pe pagina de internet a AFIR.

Precizăm că pe pagina de internet www.afir.info (secțiunea Investiții PNDR), au fost publicate alături de versiunile finale ale Ghidurilor solicitantului şi anexele aferente acestora, necesare pentru întocmirea unui proiect, inclusiv Cererile de Finanțare pe care beneficiarii le pot testa și pregăti în vederea depunerii.” s-a precizat în comunicatul AFIR.

sursa: AFIR

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare