Codrin Ștefănescu, fost secretar general adjunct al PSD a afirmat că fostul premier Sorin Grindeanu „i-a mâncat din palmă lui Liviu Dragnea„, și, împreună cu Victor Ponta, „făceau totul cu avizul SRI„
„I-au mâncat din palmă toți. Să îi luăm pe rând; Grindeanu era un cățeluș care se gudura în fața șefului permanent. Făcea foarte frumos, promitea marea cu sarea, la modul „Șeful, și în fața partidului voi spune, voi fi alături de partid, vă mulțumesc că mi-ați încredințat această funcție de prim-ministru. N-a sperat neam de neamul meu (…) că o să ajung vreodată ceva. Inclusiv președinte de Consiliu Județean m-ai pus tot matale și partidul Acum îmi dai marea însărcinare să conduc Guvernul”. Dragnea i-a spus „când conduci Guvernul trebuie să ții cont că noi în fața electoratului am venit cu un program. În programul ăsta, pe lângă chestiile economice, sunt câteva chestii importante legate de drepturi și libertăți, de drepturile cetățeanului, de lipsa abuzurilor, fiecare instituție în matca lui, ca omul să se simtă bine în România. Să nu mai avem zeci de mii de cazuri de oameni de afaceri hărțuiți, medici, profesori, chirurgi, etc. Asta este politica. Vei ține această linie?”. „Da”, a spus Grindeanu” Ajuns în Guvern, când nu a mai ținut această linie partidul i-a cerut să plece. Ce a făcut Grindeanu? Grindeanu s-a baricadat în Guvern, tot cu domnul Victor Ponta. Toți miniștri și-au dat demisia, ca să înțeleagă domnul Grindeanu că nu l-au pus acolo mama și tatăl lui, ci Dragnea și partidul, iar partidul îi cere, nu Dragnea, să plece din acea funcție„, a afirmat Codrin Ștefănescu, într-un interviu acordat Realitatea PLUS.
Întrebat dacă lua avizul de la SRI pentru numiri, așa cum făcea și Victor Ponta, el a spus: „Evident. Asta după primele două săptămâni„.
Codrin Ștefănescu spune că despre Victor Ponta „e o altă discuție„.
„Este complicat, toată lumea știe de Victor Ponta. relația lui cu Maior, Coldea, cu ăștia. Deci este sinistru subiectul în sine. (…) Despre Victor Ponta poți să-l întrebi pe Adrian Severin, de exemplu. Și nu e singurul preferat al lor (serviciilor – N.R.) Sunt foarte multi preferați care se afla în joc în conducerea partidului. Eu am cel puțin doi preferați. Unul tătuc de stat paralel, cu vacanțe, cu șprițuri, cu cântece și așa mai departe. Restul sunt pioni. Sunt niste pioni care revin la ordin„, a susținut el.
Fostul secretar general al PSD mai susține că acum „Liviu Dragnea este un pericol pentru dușmanii lui, care sunt în mare parte aserviți intereselor străine, cei care în momentul de față, în mod aleatoriu, au obținut niște funcții foarte importante în stat„.
„În același timp este considerat un pericol și pentru foștii oameni care îi ciuguleau din palmă și stăteau slugi în fața lui și care azi, cu totul provizoiu, conduc partidul. (…) Pentru PSD-istul normal, pentru omul care e membru de partid, pentru cei care ne votează, ne simpatizează, pentru patriotul român care vrea agricultură românească, producție românească, economie românească, IMM-uri românești. În momentul de față PSD-ul are cea mai catastrofală și de coșmar conducere pe care noi, psd-iștii ne-am închipuit-o vreodată,” a afirmat Codrin Șteăfănescu.