CNAB: Aglomerări pe fluxurile de pasageri ale aeroportului Henri Coandă

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) atrage atenţia referitor la posibile aglomerări pe fluxurile de pasageri, în special pe cele internaţionale, la orele de vârf.

„Aceste aglomerări se produc în condiţiile în care, într-un interval foarte scurt de timp, sosesc sau pleacă multe curse internaţionale, iar valorile de trafic de pasageri sunt, în multe zile, echivalente celor din ultimul an prepandemic (2019). CNAB, Poliţia de Frontieră au luat măsuri de suplimentare a personalului care asigură dirijarea/informarea pasagerilor pe fluxul de sosiri şi controlul documentelor”, dau asigurări reprezentanţii CNAB.

Potrivit acestora, aglomerări se produc în continuare, la orele de vârf (în special dimineaţa devreme şi după amiaza) şi pe fluxul de plecări internaţionale. Şi aici, angajaţii aeroportului, ai agenţilor de handling şi ai companiilor aeriene, precum şi cei ai Poliţiei de Frontieră şi Brigăzii Antitero fac eforturi constante pentru a asigura fluenţa şi rapiditatea efectuării formalităţilor şi controalelor obligatorii.

„Revenim la solicitările anterioare şi recomandăm pasagerilor să manifeste răbdare şi înţelegere şi să respecte indicaţiile personalului din aeroport. Totodată, menţinem recomandarea ca pasagerii să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte de ora programată a zborului şi, după efectuarea formalităţilor de check-in, să se îndrepte imediat către controlul de securitate şi cel de frontieră”, adaugă CNAB.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare