„(…) Și, până la urmă, ce anume am mai avea de așteptat? O SCRISOARE PIERDUTĂ a fost scrisă de Ion Luca Caragiale în 1884… au trecut, așadar, 140 de ani „ca nouri lungi pe șesuri” de atunci. Iar singura diferență vizibilă între lumea politică de acum 140 de ani și cea de acum este că Farfuridi, Trahanache, Brânzovenescu, Zoe, Tipătescu, Cațavencu și Agamiță Dandanache s-au mutat din provinciala și prăfuita lor urbe direct în capitală! Iar „Pupat toți Piața Endependeți” din târgul obscur a migrat vesel către „Pupat toți Piața Vectoriei” în buricul Bucureștiului!”, scrie, pe activenews.ro, jurnalista Luminiţa Arhire.
„Căci personajele lui Caragiale au triumfat și joacă astăzi pe scena mare a președinției, parlamentului și guvernului României!
Agramați, incapabili de gândire coerentă, egocentriști, mitomani, lipsiți de o minimă capacitate de autoapreciere, oportuniști, insensibili, canalii, având un orizont limitat, se înghesuie pe scena generoasă a Marelui Teatru Național din București care pare că-i suportă pe toți. Acolo își joacă liniștiți rolurile de vedete, deși n-ar fi suficient de talentați nici pentru „duce tava”, într-o piesă de duzină jucată la Căminul Cultural!
În sală, o grămadă de cetățeni turmentați privesc încremeniți piesa în derulare, în timp ce Ghiță Pristanda patrulează printre rândurile de scaune, că doar avem nevoie, nu-i așa? de „ordine și stabilitate”.
Pe acest fond nervos, hei! Geoană își face partid, de parcă l-ar ajuta cu ceva chestia asta! Sigur, pe lângă Nicolae Ciucă, Leana Lasconi și Florin Bădiță -o să-mi spuneți- Mircea Geoană e o lumină, el parcurgând cu grație, de-a lungul timpului, drumul de la „prostănacul” lui Iliescu la „intelectualul rasat” al lui Radu Tudor… Mă întrebați dacă are vreo șansă pentru președinție? După opinia mea, absolut niciuna. Mizând pe funcția sa de Secretar general adjunct la NATO, Mircea Geoană se înșală. Oare și-a închipuit cineva că în calitate de Secretar general adjunct la NATO Mircea Geoană a luat vreodată măcar o singură decizie? Sper că nu suntem atât de naivi! Și-atunci, cum am putea să ne imaginăm că în calitate de președinte al României ar fi capabil dânsul de vreo inițiativă personală, vreodată? Alte măști, aceeași piesă și, mai ales, aceiași stăpâni! Iar din stal se vede exact, dar exact! valoarea funcției de la NATO. Poate că mai demult o astfel de demnitate ar fi însemnat ceva… dar astăzi e doar o sinecură pe care Mircea Geoană a obținut-o trăgând niște sfori și pupând niște conduri cu pompoane, ițindu-se de sub prețioasele caftane! Atât.
Iar dacă la noi O SCRISOARE PIERDUTĂ se joacă cu ușile închise, ce putem să spunem despre cât de bine e pusă în scenă, la Washington D.C., piesa CONU LEONIDA FAȚĂ CU REACȚIUNEA LUI CONU TRUMP? Magistral! Conu Leonida-Robinette, cu scufa-n cap, se retrage și-o lasă pe Eftimița-Kamala, nevricoasă cum e ea, să conducă „trebile” țării! Ah! în timpul piesei, regizorul a schimbat actorii principali, dar sala nu pare a băga în seamă amănuntul și îi aclamă pe cei noi fără să-i pese!
Și, nu-i așa? la o privire mai amplă, observăm cum Caragiale al nostru se joacă astăzi pe vreo jumătate de planetă! Păi, bravos țări civilizate ale lui Bogdan Chireac! Halal să vă fie! Vivat!”, scrie jurnalista.
