Agricultorii și fermierii anunță creșteri de prețuri. Dorin Cojocaru, director APRIL: ”Poate fi ultimul an în care mai vedem telemea”

Seceta a distrus hrana animalelor, iar unii fermieri s-au văzut nevoiți să-şi sacrifice vacile și oile, pentru că nu au cu ce să le hrănească și nu mai dau lapte. Producția de lapte românesc stagnând, vom consuma lapte din import. Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), a explicat la TVR INFO care vor fi problemele cu care se vor confrunta atât producătorii, cât și consumatorii de produse lactate din România.

 

În România există peste 180 de fabrici, care sunt pregătite şi autorizate sanitar-veterinar pentru comerţul intracomunitar, conform preşedintelui APRIL.

”Vreau să atrag atenția că ceea ce se întâmplă acum este bomboana pe colivă, pentru că de doi ani facturile la energie electrică, la gaz, ambalaje au tot crescut, materia primă s-a scumpit din cauza reducerii efectivelor de animale, iar acum canicula a redus cu 20% producția, dar va afecta foarte mult baza furajeră din toamnă, iarnă.

Ce se întâmplă acum are impact direct asupra consumatorului român, pentru că și el are o putere de cumpărare din ce în ce mai scăzută”, ne-a declarat Dorin Cojocaru.

”Semnalul de alarmă pe care îl trag este că acești fermieri, că sunt medii sau mari, au contracte de livrări lapte cu beneficieri, procesatori. Procesatorii români ai și ei contracte de livrări produse către hypermaketuri, vor putea ei să-și onoreze contractele?! Și la ce costuri și la ce preț?!

Cetățeanul nu va putea să cumpere! Deci, am intrat într-un cerc vicios, ca rezultat al lipsei de acțiune pe ultimii 2-3 ani pentru sprijinirea acestei filiere a laptelui”, a mai spus specialistul.

Să reinventăm agricultura

Președintele APRIL a mai precizat că a trimis către Ministerul Agriculturii mai multe propuneri care să se plieze pe nevoile producătorilor și care să aducă în actualitate anumite acte normative, unele dintre ele concepute acum mai bine de 20 de ani.

”Eu trag semnale de alarmă de 10 ani! Pentru că secetă în România a fost și în 2003, și în 2013, și în 2016, și acum trei ani. Noi venim și vorbim de irigații, însă nu vorbim de reinventarea agriculturii. Degeaba am sistem de irigații în care bag miliarde de euro, dacă scade debitul Dunării. Atunci de ce nu reinventăm agricultura, dacă observăm că clima s-a schimbat? De ce nu fac în așa fel încât să folosim hibrizi rezistenți la secetă? Cum face Israelul agricultură și acolo vara sunt 50 de grade? Iar noi nu putem să facem agricultură la 37-40 de grade. Trebuie reinventată agricultura”, este de părere Dorin Cojocaru.

Laptele, mai scump cu 50%

”N-avem uumiditate în sol, dar avem foarte multe institute plătite de stat, care să se ocupe cu asta… institute de cercetare, insitute de economie agrară, ministerul agriculturii are 15.000 de angajați, iar fermierii așteaptă. Ei așteaptă de 30 de ani niște instrumente pe care să se bazeze și să-și dezvolte afacerea. Noi doar ne văităm, din când în când la televizor, că e secetă și nu are vaca apă să bea.

Dar concret, pe PNS, pe strategiile pe care și le scriu în programele de guvernare, ce au făcut în ultimii șase ani? Că anul ăsta oricum nu se mai poate face nimic. Industria alimentară nu a primit subvenție. Noi ne-am descurcat cum am putut. Și în pandemie, și acum. Problema este că materia primă, laptele, s-a scumpit cu 50%. Dacă 1 kg de cașcaval îl faci din 11 litri de lapte, cu cât să vinzi cașcavalul? Cu 50 de lei la raft? Eu vorbesc de hypermarket”, a explicat șeful APRIL.

Iarna aceasta va fi ultimul an în care mai vedem cum arată telemeaua

”Uitați-vă în piețele de cartier, telemeaua veche e 45 de lei. Eu când vă telemea proaspătă la 25 de lei, stau și mă gândesc: oare e telemea?”, se întreabă președintele APRIL.

În perioada următoare ne așteptâm la noi scumpiri, înclusiv pe această piață a lactatelor.

”Întrebarea este cât va putea suporta consumatorul, cumpărătorul?! Pentru că, dacă ne amintim, de Paști, cu carnea de miel, în momentul în care s-a ajuns la prețul maxim, psihologic, de 35 de lei pe kilogram, nu s-a mai vândut.

Acum nu se mai vorbește de profit, se vorbește de supraviețuire. Dacă guvernul mai vrea să avem vaci și în 2023, trebuie să găsească urgent soluții, cu riscul de a intra în infringement. Deci, trebuie date ajutoare de stat, pe filieră de produs ”de la furcă, la furculiță”, încât să mai avem resurse de hrană și în următorii ani. Altfel, iarna aceasta va fi ultimul an în care mai vedem cum arată telemeaua! E foarte complicată situația”, averizează Dorin Cojocaru.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare