Air Moldova a renunţat în cele din urmă la decizia de a relua zborurile comerciale spre Moscova

Principala companie aeriană din Republica Moldova, Air Moldova, a renunţat în cele din urmă la decizia de a relua zborurile comerciale spre Moscova pe care o anunţase săptămâna trecută, în plin conflict în Ucraina, potrivit AFP.

„Autoritatea Aeronautică Civilă din Republica Moldova a anunţat o directivă operaţională (…) care le interzice companiilor naţionale să efectueze zboruri în spaţiul aerian al Rusiei”, a transmis Air Moldova într-un comunicat publicat duminică seară.

„Prin urmare, compania Air Moldova nu va putea asigura operaţiuni de zbor între Chişinău şi Moscova, care au fost anunţate anterior pentru 1 octombrie”, a adăugat operatorul aerian.

Operatorii aerieni naţionali din Republica Moldova vor avea interdicţie să efectueze zboruri în Federaţia Rusă, conform unei directive operaţionale adoptate sâmbătă de Autoritatea Aeronautică Civilă.

Air Moldova a anunţat vineri reluarea de la 1 octombrie a zborurilor spre Rusia, întrerupte de la declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei, la 24 februarie. AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare