Ajutor pentru sinistraţii din Prahova de la Patriarhia Română

Urmare inundaţiilor puternice din ziua de vineri, 31 mai 2019, din judeţul Prahova, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Arhiepiscopia Bucureştilor, împreună cu Protopopiatul Ploieşti Nord şi Protopopiatul Urlaţi, a organizat un program de ajutorare a familiilor sinistrate, alocând suma de 24.000 lei, pentru a procura în primă instanţă alimente şi apă potabilă şi pentru a ajuta la înmormântarea copiilor unei familii de rromi din satul Sângeru, căreia inundaţiile i-au distrus casa în totalitate, cauzând moartea a 3 copii şi dispariţia altuia.

Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române, duminică, 2 iunie 2019, în parohiile din protopopiatele amintite, au fost organizat colecte de bani pentru suplimentarea sumelor deja alocate, în vederea ajutorării familiilor afectate de aceste inundaţii.

„Exprimăm compasiune faţă de familia îndoliată şi ne rugăm lui Dumnezeu să o ajute să treacă peste această grea încercare de pierdere a celor 4 copii luaţi de viitură. Orice ajutor financiar sau material este binevenit”, a precizat Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare