Aproape 80% dintre elevii din Alba care au susţinut Evaluarea Naţională au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, iar cinci dintre candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10, potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES, de către Biroul de Presă al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Alba.
Astfel, potrivit centralizării rezultatelor înregistrate la Evaluarea Naţională ale absolvenţilor clasei a VIII-a, înainte de contestaţii, dintre cei 2.056 de candidaţi prezenţi la ambele probe, 1.642 de candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, adică 79,86%.
‘Dintre aceştia, 5 candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10’, se menţionează în comunicat.
Un elev a fost eliminat din cauza unor tentative de fraudă, lucrarea acestuia fiind notată cu 1.
Rata de participare a fost de 2.056 candidaţi, adică o prezenţă de 94,70%, dintr-un total de 2.171 elevi înscrişi.
Sursa: PRESSONLINE