Coaliţia de guvernare s-ar fi răzgândit în privinţa datei alegerilor prezidenţiale. Deşi au hotărât să organizeze scrutinul în septembrie, PNL şi PSD vor acum să îl mute spre finalul toamnei, posibil în noiembrie, transmite Antena 3 CNN, conform cotidianul.ro.
Potrivit televiziunii, liberalii şi social-democraţii vor să îi dea timp lui Klaus Iohannis să îşi negocieze o altă funcţie într-o instituţie europeană, după ce şansele de a mai fi secretar general al NATO au scăzut dramatic.
Liderii coaliției au avut deja o discuție legată despre varianta în care alegerile prezidențiale să fie amânate pentru finalul acestei toamne și să nu se desfășoare în septembrie, așa cum au stabilit inițial pentru data de 15 și 29 septembrie, în două tururi.
Potrivit unor surse politice, este foarte posibil să vedem desfășurarea acestor alegeri prezidenţiale în luna noiembrie, pentru că, spun aceleași surse, președintele Klaus Iohannis, după încheierea mandatului de la Palatul Cotroceni, ar putea să nu preia acea funcție de secretar general al NATO, despre care s-a tot discutat în ultima perioadă, a mai transmis reporterul Antenei 3.