Un al doilea medic fals a fost descoperit pe teritoriul ţării, a anunţat vineri Ministerul Sănătăţii.
„În urma verificărilor demarate la DSPMB după ce s-a constatat că a fost eliberat un cod de parafa în mod ilegal, a fost identificat un al doilea caz asemănător. Pentru că există în desfăşurare o anchetă demarată de Poliţie şi Parchet, nu putem face publice alte date legate de acest caz”, a precizat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.
Ministerul Sănătăţii continua verificările la DSPMB şi va pune în continuare la dispoziţia organelor de anchetă toate informaţiile obţinute în urma acestor verificări.
„Facem precizarea că cele două persoane care au obţinut cod de parafa în mod ilegal nu mai prestează servicii medicale. Ministerul Sănătăţii va întreprinde toate măsurile necesare pentru a asigura pentru pacienţi servicii medicale în condiţii de maximă siguranţă, în concordanţă cu reglementările legale în vigoare”, a mai precizat Ministerul Sănătăţii.
Un parcangiu italian, Matteo Politi, a operat în mai multe clinici private din Bucureşti, deşi avea doar opt clase.
El avea cod de parafă eliberat de Direcţia de Sănătate Publică, iar Ministerul Educaţiei Naţionale a recunoscut diploma medicului fals italian în aprilie 2018, în vremea mandatului lui Valentin Popa, precizând însă că în atestat era specificat faptul că acestuia îi este interzis să exercite profesia de medic.
ŞOCANT / Un boschetar italian a operat zeci de cazuri în România la mai multe clinici private
- Italianul a fost prins, miercuri, de poliţiştii de frontieră de la Curtici, judeţul Arad, în timp ce încerca să fugă din ţară. Ulterior, el a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile.
În 2011, Matteo Politi a primit o sentinţă de un an şi jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a minţit timp de mai mulţi ani că e medic şi a profitat că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog cu reputaţie din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.