ALERTĂ FĂRĂ PRECEDENT / Spitalele din România – atacate cibernetic; Pintea: Victor Babeş – unul dintre spitalele afectate

Alerta cibernetică fără precedent în toate spitalele, după ce sistemul informatic a fost atacat de un virus, ceea ce a dus la paralizarea activităţii, pacienții nu pot fi preluați și nu li se fac analize. 

Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică a identificat  o creștere semnificativă a atacurilor cu aplicații malițioase de tip ransomware la nivel național în ultima perioadă, şi atrage atenția oe site-ul instituţiei, atât utilizatorilor cât și personalului care se ocupa de serviciile IT, asupra următoarelor măsuri imediate ce pot fi luate pentru a preveni infectarea cu aceste tipuri de aplicații malițioase:

  • nu deschideți fișierele primite prin e-mail decât în situația în care cunoașteți expeditorul iar în cazul unei suspiciuni adresați-vă personalului de specialitate
  • evitați accesarea ”ofertelor ” irezistibile din mediul online, indiferent de forma prin care le primiți (email, whatsapp, messenger, facebook etc.)
  • asigurați-vă că aveți un backup al fișierelor pe un dispozitiv care nu este conectat la rețea
  • asigurați-vă că dispozitivele pe care le utilizați atunci când navigați online sunt updatate și au instalate soluții de securitate (firewall, antivirus, antimalware etc.)
  • apelați numărul unic 1911 pentru raportarea acestor incidente
  • accesați ghidurile puse la dispozție pe site-ul CERT-RO

Într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătății, Sorina Pintea a arătat că cinci spitale sunt afectate, unul dintre ele fiind Victor Babeș.

sorina pintea“Am solicitat direcțiilor de sănătate publică să ne transmită dacă pe raza teritorială pe care o coordonează există spitale care sunt afectate. Incidente izolate au mai existat, incidente în care spitalele și-au pierdut datele și care au fost recuperate după caz de către informaticieni sau contra-cost. Ultimul exemplu este Spitalul din Huşi care şi-a pierdut toate documentele referitoare la pacienţii internaţi în spital. Aceste atacuri îngreunează enorm activitatea medicală, pentru că se fac internări cu greutate, externări, retelele se eliberează greoi. Un atac de aces gen pune în pericol funcţionarea instituţiilor sanitare”, a declarant Sorina Pintea, care a amintit în conferinţa de presă indicaţiile CERT-RO.

Ministrul a cerut date tehnice şi de la CNAS, precum şi de la toate spitalele.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare