Vin vijeliile, de duminică seară, în întreaga țară, avertizează meteorologii care spun că vântul va avea viteze de uragan, de peste 130 de km la oră, în zona montană.
- Pe de altă parte, în București se anunță temperaturi anormal de ridicate pentru această perioadă a anului, dar și aici vântul va bate destul de tare.
Meteorologii au emis sâmbătă două avertizări de tip cod galben, respectiv portocaliu pentru vânt puternic. Sunt anunțate și ploi, iar în zona montană va ninge și va fi viscol, potrivit digi24.ro.
Prima atenționare meteo, de tip cod galben, intră în vigoare de duminică dimineață, de la ora 6:00 și e valabilă până duminică după-amiază la ora 18:00. În intervalul menționat vântul va avea intensificări la munte, iar la altitudini de peste 1.500 m rafalele vor atinge 80…90 km/h. În a doua parte a zilei, în nordul Carpaților Orientali va ninge viscolit.
Apoi, din seara zilei de 23 februarie, vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării.
- O avertizare cod galben intră în vigoare de duminică, de la ora 18:00 și e valabilă până luni, 24 februarie, la ora 18:00.
La munte vor fi rafale de 80-100 km/h, iar în Transilvania, Moldova, Maramureș și nordul Crișanei viteza vântului va atinge 65…80 km/h și pe arii restrânse 85-90 km/h.
În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare, în special pe parcursul zilei de luni (24 februarie), cu viteze în general de 55…70 km/h.
Vor fi precipitații pe arii extinse și în general moderate cantitativ în regiunile nordice și centrale unde vor fi mai ales ploi, iar la munte, cu precădere la altitudini mari, treptat vor predomina ninsorile.
Avertizarea meteo cod portocaliu intră în vigoare duminică de la ora 20:00 și este valabilă până luni la ora 18:00. Este vizată zona montană, unde vor fi intensificări susținute ale vântului, temporar viscol și vizibilitate redusă. Rafalele de vânt pot ajunge la viteze de 110-130 de km/h (cât a unui uragan de categoria I). Temporar va ninge viscolit, diminuând semnificativ vizibilitatea, la început în Carpații Orientali, apoi și în restul zonei montane, la altitudini în general de peste 1600 m.
Prognoză special pentru Bucureşti
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o prognoză specială pentru Capitală. Bucureștenii vor avea parte de două zile de vreme deosebit de caldă, cu temperaturi maxime de 15 grade, însă vântul va face probleme și aici.
Potrivit ANM, începând de duminică de la ora 6:00 și până la ora 18:00, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit la această dată. Minima termică de duminică dimineața se va situa în jurul valorii de 0 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească, iar temperatura maximă va fi de 12 grade. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla în general moderat, cu viteze de până la 35…40 km/h.
Începând de duminică de la ora 18:00 până luni la ora 18:00, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, cu cer temporar noros noaptea și variabil ziua, dar vântul se va intensifica treptat, cu rafale de 50-60 km/h în a doua parte a nopții de duminică spre luni și pe parcursul zilei de luni.
Luni dimineață se vor înregistra 4…6 grade, iar temperatura maximă va fi de 14…15 grade.