Alexandra Presura(deputat PSD), mesaj la începutul sesiunii parlamentare: Printre prioritățile noastre se regăsește Legea consumatorului vulnerabil, pentru a apăra cetățenii de acțiunea mișelească a Guvernului de creștere a inflației

Ca și până acum, PSD va acționa cu fermitate pentru a apăra interesele cetățenilor și ale mediului de afaceri față de incompetența și dezinteresul total al actualei coaliții de a găsi soluții la gravele probleme cu care se confruntă economia și societatea., transmite Alexandra Presura, deputat PSD Dolj, printr-o declarație de presă.

”În primul rând, printre prioritățile noastre se regăsește Legea consumatorului vulnerabil, pentru a apăra cetățenii de acțiunea mișelească a Guvernului de creștere a inflației pentru a se putea împrumuta în voie.

În acest caz este incredibil cât de mult pot minți guvernanții când declară că nu mai pot de grija cetățenilor, că vor promova de îndată Legea consumatorului vulnerabil, dar până acum nu sesiune extraordinară pentru adoptare, nu ordonanță, nu termen precis de aplicare.

De asemenea, în următoarele zile vom veni cu mai multe pachete de legi în zona economică, în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii, cu obiectivul final de creștere a veniturilor și a locurilor de muncă: salariul minim în funcție de studii, vechime și calificare, stimulente financiare pentru producția autohtonă, program pentru procesarea producției.”,  scrie Presura pe facebook.

Alexandra Presura: Scumpirea energiei și a gazelor va afecta producția națională și va avantaja importurile, cu urmări asupra locurilor de muncă și având ca efect sărăcirea populației.

Social-democrata mai precizează că PSD va veni cu un proiect pentru sprijinirea producătorilor prin acordarea de stimulente care să compenseze pierderile cauzate de politica distructivă a Guvernului Cîțu.

”Fiind la început de sesiune parlamentară venim cu aceste inițiative cu speranța că va fi una în care va exista dialog, indiferent de culoarea politică, și că vom reuși să luăm cele mai bune decizii pentru români, indiferent de unde vine o propunere legislativă sau alta.”, conchide Presura în postarea de pe facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare