Alexandrul Dimitriu, candidatul USR la primăria Sectorului 5, anunță că a 𝐝𝐞𝐩𝐮𝐬 𝐩𝐥𝐚̂𝐧𝐠𝐞𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐢̂𝐦𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐂𝐢𝐮𝐜𝐚̆ (Prim-Ministru și președinte PNL), 𝐌𝐚𝐫𝐜𝐞𝐥 𝐂𝐢𝐨𝐥𝐚𝐜𝐮 (Președinte PSD), 𝐋𝐮𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐁𝐨𝐝𝐞 (Ministrul Afacerilor Interne), 𝐓𝐨𝐧𝐢 𝐆𝐫𝐞𝐛𝐥𝐚̆ (Prefect București) și 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐌𝐢𝐭𝐢𝐭𝐞𝐥𝐮 𝐁𝐮𝐢𝐜𝐚̆ (președinte Autoritatea Electorală permanentă) 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐚̆ 𝐫𝐞𝐟𝐮𝐳𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐨𝐫𝐠𝐚𝐧𝐢𝐳𝐞𝐳𝐞 𝐚𝐥𝐞𝐠𝐞𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐏𝐫𝐢𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐚 𝐒𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝟓.
Aceștia trebuie să răspundă în fața legii pentru că țin astfel captiv Sectorul 5.
Aveau la dispoziție 90 de zile pentru organizarea alegerilor, începând cu data de 12 iulie 2022, spune Dimitriu.
Practic ultima dată în care putea fi stabilită data alegerilor, în interiorul acestor 90 de zile, este 9 octombrie, afirmă el.
În acest moment nu se mai pot organiza alegeri pe 9 octombrie 2022 deoarece Legea 115/2015 impune ca Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor parțiale să fie adoptată cu cel puțin 35 de zile înaintea votării.
Ultima dată în care acest HG putea să fie adoptat pentru a putea organiza alegerile pe 9 octombrie 2022 a fost data de 2 septembrie.
Deși i-am notificat în nenumărate rânduri cu privire la obligația pe care o au să organizeze alegerile, cei de mai sus au refuzat să respecte legea.
Acum vor trebui să suporte rigorile legii, mai spune Dimitriu.