Alexandru Mazăre s-a predat la Poliție. A fost condamnat la 3 ani de închisoare

Fostul deputat Alexandru Mazăre, condamnat la 3 ani închisoare şi dat în urmărire naţională după ce nu a fost găsit la domiciliu, s-a predat, marţi, la sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale, transmite Agerpres. 

„Astăzi, având în vedere sentinţa definitivă de condamnare la pedeapsa cu închisoarea, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un bărbat de 50 de ani, din judeţul Constanţa, s-a prezentat la sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale. După îndeplinirea formalităţilor necesare, acesta a fost condus la penitenciar în vederea încarcerării”, informează Biroul de presă al DGPMB.

Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre şi fost deputat PSD, condamnat definitiv, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 ani închisoare cu executare într-un dosar de corupţie legat de construirea de locuinţe sociale în campusul „Henri Coandă” din Constanţa, fusese dat în urmărire naţională.

Iniţial, la instanţa de fond, Alexandru Mazăre fusese achitat pentru complicitate la luare de mită, având de plătit doar o amendă penală de 5.000 lei pentru fals în declaraţiile de avere, însă un complet de cinci judecători de la ICCJ a admis apelul DNA şi a decis ca fostul parlamentar să primească trei ani de închisoare cu executare, fiind menţinută şi amenda penală.

De asemenea, magistraţii au dispus confiscarea de la Alexandru Mazăre a sumei de 80.000 de euro, primiţi ca mită, el având de plătit şi cheltuieli judiciare de 10.000 lei.

În acelaşi dosar, judecătorii au decis încetarea procesului penal împotriva lui Radu Mazăre şi omului de afaceri Avraham Morgenstern.

Radu Mazăre se află în prezent în penitenciar, unde execută o condamnare de nouă ani de închisoare primită într-un alt dosar.

Acuzaţiile din acest dosar au legătură cu programul de construire de locuinţe modulare grupate în campusul social „Henri Coandă”, lansat în anul 2011 şi aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Constanţa.

„Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale, a dorit să îşi asigure câştigarea licitaţiei ce urma să fie organizată. Astfel, în cursul anului 2011, omul de afaceri i-a remis primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ştefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)”, susţinea DNA.

Potrivit procurorilor, din suma totală de 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferaţi către contul personal al primarului Mazăre şi 80.000 de euro către contul pus la dispoziţie de fratele său, Alexandru Mazăre, ambele deschise la o bancă din Israel. Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi offshore deschise la bănci din străinătate, afirmau anchetatorii.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare