Fostul ministru al Comunicațiilor, Alexandru Petrescu, a precizat, pe Facebook, că, DIGITALUL ofera solutii eficiente în combaterea epidemiei COVID-19.
„Urgenta globala creata de epidemia de coronavirus, corelata cu impredictibilitatea evolutiei acesteia si magnitudinea consecintelor medicale, economice si sociale, genereaza augmentarea utilizarii tehnologiilor digitale in moduri traditionale si convergent-inovative, in cooperarea stransa dintre furnizorii de tehnologie, autoritati si populatie precum si intre guverne. Aceasta cooperare demonstreaza capacitatea tehnologiei de a uni cu succes si eficacitate toti stakeholderii, intr-un efort comun de raspuns in fata acestei provocari. Toate domeniile majore care compun raspunsul la aceasta provocare mondiala sunt in prezent asistate de tehnologie si au transformat in contributori activi mediul de afaceri, companiile de tehnologie, autoritatile din toate domeniile si nu in ultimul rand cetatenii – inclusiv copiii familiarizati cu utilizarea echipamentelor digitale.
Valentele multiple ale tehnologiei si eforturile companiilor tech precum Facebook, Alibaba, Current Health, ZTE Corp, companii de comunicare mobila sunt evidente in aceasta perioada in actiunile de controlare a epidemiei, de la simpla utilizare a tehnologiei mobile pentru comunicare instantanee de date reale si instruire prin telemedicina pentru populatie, cadre medicale sau personal guvernamental indiferent de localizarea geografica (centre urbane sau zone izolate) si mergand pana la utilizarea noilor tehnologii precum Big Data mining si Inteligenta Artificiala pentru prelucrarea informatiilor pe baza de algoritmi si modelarea scenariilor evolutive”, se arată pe pagina de Facebook a lui Alexandru Petrescu.
Alexandru Petrescu a adăugat că se utilizează aplicatii inteligente pentru monitorizarea in timp real a contaminarii, evolutia pacientilor infectati si a persoanelor carantinate.
„Utilizam aplicatii inteligente pentru monitorizarea in timp real a contaminarii, evolutia pacientilor infectati si a persoanelor carantinate; procesam date cumulate la orice scara geografica pentru identificarea tiparelor de mobilitate, folosim tehnologii Cloud pentru conectare in timp real a facilitatilor medicale de toate tipurile, din toate zonele si geografiile pentru cererea si oferta de produse si servicii medicale; folosim Machine Learning si Predictive Analytics pentru modelarea evolutiei epidemiei si probabilitatea aparitiei altor contaminari in masa si utilizam tehnologia pentru combaterea efectelor psihologice ale izolarii sociale, anxietatii, panicii si mentinerea comunicarii si incluziunii in comunitate.
Pentru a furniza servicii si a reduce contactul uman ca principal factor de risc in aceasta perioada, utilizam drone pentru verificarea temperaturii rezidentilor in zone contaminate si conformarea la restrictiile impuse de carantina; folosim vehicule fara conducator si roboti pentru preluare si distributie/administrare de medicamente si alimente”, potrivit sursei citate.
Alexandru Petrescu a conchis că „eforturile traditionale de detectare si tratament sunt multiplicate de capabilitatile exceptionale demonstrate de tehnologie in fata acestei provocari, prin combinarea serviciilor administrate fizic cu tehnologia digitala si asigurarea unui nivel adecvat de securitate cibernetica, drept conditie primordiala de succes al serviciului tehnologiei in slujba oamenilor”.