Alexandru Petrescu: Sărbătorim Ziua Europei în domeniul digital – Sunt onorat să sărbătoresc, 9 mai, într-un oraş istoric – Iasi

Digitalul reprezintă fundamentul unei Europe unite și puternice, contribuind la coeziune, competitivitate, dezvoltare economică și socială, educație, afirmă ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu.

  • Totodată, a arătat el, digitalul reprezintă o viață mai bună pentru toti cetatenii europeni, mai multe șanse pentru tinerii noștri, mai multe oportunități pentru oamenii talentați să inoveze, creeze și să genereze o transformare fundamentală a societății și economiei noastre, inovarea digitală fiind esențială pentru abordarea provocărilor societale precum sustenabilitatea sistemelor de sănătate, educatie, transport si cresterea eficienței consumului resurselor naturale.

“Sunt onorat să sărbătoresc, 9 mai, într-un oraş istoric – Iasi, o zi istorică atât pentru Europa cât şi pentru ţara noastră în Europa.(…)  

Toate actiunile desfășurate de Președinția română la Consiliul Uniunii Europene in domeniul digital sustin acest deziderat. Astfel, prin adoptarea directivei privind informatiile din sectorul public (PSI), Președinția română la Consiliul UE a contribuit substantial la crearea unui ecosistem european de facilitare a liberei circulații și a reutilizării datelor din sectorul public transformand UE într-un standard de excelență la nivel mondial. Informațiile din sectorul public constituie o resursă valoroasă pentru dezvoltarea și reinventarea produselor și serviciilor cu conținut digital și pentru crearea de noi modele de afaceri în jurul datelor utilizabile-insa insuficient exploatate”, a spus Petrescu într-un mesaj de Ziua Europei.

De asemenea, a arătat ministrul, Preşedinţia română la Consiliul UE a demonstrat că are o abordare sistematică în privința măsurilor europene care vizează inovarea, competitivitatea, dezvoltarea economiei digitale, cercetarea și progresul științific, prin obținerea înțelegerii comune pe marginea programului Europa Digitală (în valoare de 9,2 miliarde EUR) care a creat premisele unor investiții semnificative în vederea îmbunătățirii competitivității UE la nivel global și dezvoltării și consolidării capacităților digitale strategice ale Europei.

“Investițiile în domeniile cheie ale programului Europa Digitală vor genera efecte directe si pentru România, prin impact major in progresul calculului de înaltă performanță si al inteligenței artificiale, prin diferite soluții tehnologice dedicate cresterii sigurantei în trafic, utilizarii eficiente a resurselor naturale, tehnologizarii sustenabile în exploatările agricole, dezvoltarii industriei prelucrătoare, securitatii cibernetice si dezvoltarii urbane. Inteligența artificială, securitatea cibernetică, confidențialitatea datelor, încrederea in adoptia de noi tehnologii, dezvoltarea comerțului electronic, creşterea nivelului competențelor digitale în rândul populaţiei, creșterea numărului de femei active în domeniul tehnologic sunt de asemenea prioritati pe care Președinția română le susţine creând un cadru amplu şi coerent de dezbatere şi decizie la nivelul UE.

  • Într-un an de o importanță crucială pentru viitorul Europei, Președinția română a demarat in mod proactiv discuțiile pe tema viitorului digitalizării în Europa după 2020, organizând reuniunea ministerială informala de la București din 1 martie, un succes salutat de statele membre.

Viziunea politică și strategică a statelor membre va fi reflectată în Concluziile Consiliului privind Viitorul Europei digitalizate după 2020: „Stimularea competitivității digitale și economice și a coeziunii digitale”, pe care PRES RO le va adopta în cadrul Consiliului Telecomunicaţii Transporturi şi Energie (TTE) din 7 iunie 2019”, a mai subliniat Alexandru Petrescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare