Alexandru Rafila: Avem toleranţă zero pentru luare de mită

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că are ”toleranţă zero” faţă de medicii primesc mită, afirmând că această mentalitate prin care pacientul îşi arată recunoştinţa faţă de medic se schimbă odată cu noile generaţii.

”Faptul că, în anul 2019, s-a mărit consistent venitul personalului medical, în special al medicilor, ar trebui să constitue element stimulativ ca să evităm astfel de situaţii. Avem toleranţă zero pentru luare de mită, pentru că despre asta discutăm. Condiţionarea actului medical, mai ales pentru pacineţii cu boli deosebit de serioase, cum sunt paccineţii oncologici, mie mi se pare greu de înţeles ca şi mecanism de gândire şi mecanism comportamental. Nu putem să acceptăm acest lucru”, a declarat Alexandru Rafila, la Digi 24.

Ministrul Sănătății a afirmat că această mentalitate prin care pacientul îşi arată recunoştinţa faţă de medic se schimbă odată cu noile generaţii.

Şefa Secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost reţinută în urma unui flagrant organizat de poliţişti şi procurori, pentru luare de mită.

Ea a primit în mod repetat de la pacienţii blonavi de cancer sau de la apropiaţii acestora sume cuprinse între 50 de lei şi 50 de euro, dar şi diverse produse alimentare, între care miere, caşcaval şi brânză, afirmă procurorii.

Ulterior, medicul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare