Alexandru Rafila, întâlnire cu italienii care ajută copiii cu afecţiuni cardiovasculare din România  

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a avut vineri, la Milano, o întâlnire cu reprezentanții Grupului San Donato, care ajută copiii cu afecţiuni cardiovasculare din România, precizând că în aproape 10 ani, au fost realizate 1.700 de intervenţii în România şi 600 în Italia.

”Sunt la Milano, după o zi plină, pe care o închei cu optimism. Am avut întâlniri cu conducerea Grupului San Donato, care ajută copiii cu afecţiuni cardiovasculare din România de aproape 10 ani. De-a lungul colaborării cu Ministerul Sănătăţii au fost realizate 1.700 de intervenţii la Spitalul “Marie Curie” din Bucureşti şi în centrele din Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara, iar aproximativ 600 de copii au fost operaţi la San Donato, în Italia”, a anunțat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pe Facebook.

Peste 2.000 de copii au fost salvaţi cu ajutorul partenerilor italieni şi a specialiştilor români.

”Recent, am reînnoit colaborarea cu Grupul San Donato, iar prioritatea o reprezintă pregătirea specialiştilor români pentru ca în câţiva ani să putem rezolva toate cazurile complexe în ţară. Aici am întâlnit copii români care primesc o nouă şansă la viaţă. Întâlnirea cu părinţii micuţilor a fost plină de emoţie, dar m-am despărţit de aceştia cu convingerea că, în curând, nu va mai fi nevoie să plece pentru operaţii departe de casă”, a adăugat Rafila.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare