Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi-a anunţat, duminică, intenţia de a candida la alegerile europene pe listele PSD, candidatura sa fiind aprobată deja de PSD Sector 2. Rafila a precizat că urmează să se pronunţe şi PSD Bucureşti, după care conducerea naţională PSD va definitiva lista partidului.
„Mi-am depus opţiunea pentru candidatură la organizaţia PSD Sector 2 pentru alegerile europarlamentare. Colegii au aprobat în unanimitate această candidatură şi mă bucur, le mulţumesc. Sigur, este un prim pas, urmează ca organizaţia PSD Bucureşti şi conducerea partidului să definitiveze o listă”, a explicat, duminică, la Digi 24, Alexandru Rafila.
El a precizat că sunt mulţi care visează să meargă la Bruxelles sau în Parlamentul României, dar că „e important să ne gândim de ce facem acest lucru”.
„Am suficient de multă experienţă şi un pic de interrelaţionare internaţională pentru că am avut ocazia să lucrez în diverse zone încât să pot ajuta România din Parlamentul European”, a menţionat Rafila.
Întrebat dacă va renunţa la funcţia de ministru al Sănătăţii, Rafila a răspuns că oricum se termină în curând un ciclu electoral şi va apărea un alt guvern.
„Eu am mai bine de doi ani de când sunt ministrul Sănătăţii şi e bine întotdeauna să poţi să predai ştafeta unor oameni care vin din spate”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.
Sursa: News.ro