Alexandru Rafila: Vaccinul împotriva COVID-19 va veni în tranşe

Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, dă noi vești despre vaccinul împotriva COVID-19. Se pare că vaccinul așteptat de toată lumea va sosi și în România, dar în tranșe, din cauza condițiilor speciale de transport.

”Este foarte posibil ca vaccinul să nu se administreze doar într-o singură doză, cele mai multe produse care se dezvoltă acum pleacă de la principiul administrării a două doze de vaccin. Acest vaccin va fi disponibil probabil la un preţ apropiat de preţul de producţie. Este bine că există o rezervare a unei cantităţi din partea UE, ştiu că s-au încheiat astfel de convenţii cu 2 sau 3 producători diferiţi.

Este vorba de tranşe, mai ales pentru vaccinuri, care sunt produse biologice, extrem de sensibile inclusiv la variaţiile de temperatură, trebuie asigurat lanţul de frig, atât în timpul transportului, cât şi al depozitării, al distribuţiei ulterioare.

Cred că ar trebui să fim extrem de transparenţi în această strategie de comunicare legată de un potential produs vaccinal, oamenii trebuie să ştie că el este un produs sigur”, a declarat Alexandru Rafila, conform Mediafax.

Țara noastră a făcut precomandă de 10 milioane de doze.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare