Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) a decis să susțină candidatura domnului Neculai Onțanu pentru Primăria Sectorului 2 al Capitalei, s-a anunțat într-un comunicat de presă al PPU remis redacției newsbucuresti.ro
- Conform aceleiași surse, PPU a argumentat susținerea datorită faptului că în precedentele mandate de primar, domnul Onțanu a demonstrat că este un edil competent, responsabil și onest, realizările sale administrative fiind incontestabile și, din păcate pentru locuitorii sectorului 2, neegalate de cei care i-au succedat în funcție.
În încheierea comunicatului de presă, PPU (social-liberal) anunță că are ca obiectiv prioritar – care va fi demonstrat constant cu listele de candidați – identificarea și promovarea transparentă a celor mai buni lideri pentru administrația publică locală din Romania.
Sursa: comunicat PPU