Alianţa USR PLUS îi îndeamnă pe membrii şi simpatizanţii săi să participe la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, care va avea loc pe 24 noiembrie, şi să voteze cu actualul preşedinte, Klaus Iohannis, a anunţat un comunicat al alianţei politice.
- Alianţa USR PLUS aminteşte că rămâne consecventă poziţiei pe care a avut-o încă de la început, „şi anume aceea că PSD, în toate versiunile sale de după 1989, de la Ion Iliescu până la Viorica Dăncilă”.
„Klaus Iohannis s-a angajat din nou, în ultima conferinţă de presă, că, după alegerile prezidenţiale va reîncepe discuţiile despre organizarea alegerilor anticipate pentru care Alianţa USR PLUS a propus tuturor forţelor politice un pact. Credem în continuare că acestea reprezintă singura soluţie pentru ca PSD să fie alungat de la putere pentru o lungă perioadă de timp. Nouă nu ne e teamă de anticipate şi suntem gata de o nouă bătălie cu PSD care trebuie să plece pentru că e toxic. Cât de toxic am văzut toţi de la OUG 13 încoace şi vedem şi zilele acestea când, prin dezinformări de cea mai proastă factură, încearcă să dezbine frontul anti-PSD”, a declarat preşedintele USR, Dan Barna.
Votul pentru Klaus Iohannis e un vot care va fi dat pentru modernizarea României şi putem să garantăm susţinătorilor noştri că de acest lucru ne vom asigura şi noi, Alianţa USR PLUS, care este o forţă politică acum în România. Vom avea grijă ca obiectivele pentru care îl susţinem pe Klaus Iohannis să fie puse în practică nu doar de către viitorul preşedinte, dar şi în Parlament şi la nivel local”, a declarat la rândul său preşedintele PLUS, Dacian Cioloş.