Alina Gorghiu a prezentat argumentele pentru comasarea alegerilor în 2024: Intenţia PNL este aceea de a nu se concentra în 2024 pe bătălii politice

Alina Gorghiu, preşedintele interimar al Senatului a prezentat marţi argumentele pentru comasarea alegerilor în 2024, ea precizând că intenţia PNL este aceea de a nu se concentra în 2024 pe bătălii politice. ”Ne dorim să fie un an cât mai uşor, astfel încât economia sa meargă pe un curs normal”, a mai spus ea, precizând că roate discuţiile sunt deschise, deci nu există niciun fel de opţiune dominantă, dacă se suprapun localele cu parlamentarele, parlamentarele peste prezidenţiale, ci important este să existe ca punct de pornire toate argumentele favorabile ideii de comasare.

”Vă informez că această temă este pe masa coaliţiei în discuţie. Spre deosebire de colegii noştri, parteneri de coaliţie, PNL a testat subiectul în sondajele de opinie şi am venit cu aceste argumente, nu ne-am ferit să le expunem şi în spaţiul public, am venit şi în coaliţie cu ele. Sunt argumente care aragtă că ideea de comasare este un lucru important pentru anul 2024 dacă ne dorim ca acest an să nu fie un an al stagnării şi dacă ne dorim ca dezbaterea publică la nivel de 2024 să nu se transforme în haos. Această opţiune este discutată în interiorul PNL, avem un Comitet de lucru un grup de lucru, de experţi, jurişti din interiorul partidului cvare au pus pe hârtie argumentele care ţin de constituţionalitate, ideile care ţin de oportunitate şi de asemenea am pus pe hârtie inclusiv proiectele de lege care trebuie depuse în Parlament dacă va exista o decizie politică la nivel de coaliţie”, a spus Alina Gorghiu la Senat.

 

Ea a precizat că ”intenţia PNL este aceea de a nu se concentra în 2024 pe bătălii politice”.

”Ne dorim să fie un an cât mai uşor, astfel încât economia sa meargă pe un curs normal, ne dorim predictibilitate şi ca etapele acestea de campanie electorală să fie cât mai puţine şi să nu blocăm anul 2024. Vom vedea care va fi decizia partenerilor de coaliţie, curând. Din sondajele de opinie pe care PNL le-a făcut, două treimi dintre români îşi doresc comasarea alegerilor. De asemenea, românii într-un procent de 67%, conform ultimului sondaj pe care l-am făcut, sunt favorabili comasării alegerilor în anul 2024 şi de asemenea tot din sonsaj, aproximativ 70% dintre cetăţeni spun că nu ar fi confuzaţi, dacă ar avea de votat pe cele şase buletine de vot”, a precizat ea.

Preşedintele interimar al Senatului a mai spus că liberalii nu au un anume scenariu predeterminat.

”Toate discuţiile sunt deschise, deci nu există niciun fel de opţiune dominantă, dacă se suprapun localele cu parlamentarele, parlamentarele peste prezidenţiale, etc, important este să avem ca punct de pornire toate argumentele favorabile ideii de comasare, ca ulterior să putem să vedem care scenariu este cel mai bun pentru a oferi României acel an de care e nevoie, fără blocaj, fără haos, fără stagnare”, a completat ea. Gorghiu a prezentat argumentele PNL pentru comasarea alegerilor, afirmând că primul este dorinţa electoratului. ”Este clar din sondajele de opinie că românii îşi doresc un an care să nu iasă din tipare, care să nu se blocheze administraţia, în care economia dă nu aibă de suferit”, a spus ea.

”În al doilea rând, un argument la care cu toţii ţinem şi îl folosim în spaţiul public şi credem foarte mult în el este legat de instabilitatea politică. Gândiţi-vă că în România nu a mai fost acest super an electoral, cu patru tipuri de alegeri, care să blocheze România, motiv pentru care nu ne dorim nicio încetinire a activităţii administrative şi nu ne dorim deloc ca românii să aibă de suferit. Din această perspectivă, credem noi că argumentul stabilităţii politice, evitarea instabilităţii, este unul fundamental”, a afirmat Gorghiu.

Alina Gorghiu a menţionat că în al treilea rând, comasarea poate aduce ”economii la bugetul de stat”.

”Eu cred că e un lucru pe care nu îl putem ignora, democraţia costă, sunt de acord, dar rândurile de alegeri simultane costă mai puţin decât alegerile succesive şi va trebui să ne gândim dacă este nevoie de această economie sau nu”, a spus aceasta.

”În al patrulea rând, securitatea, România nu îşi permite să fie vulnerabilă la nivel regional, motiv pentru care opinia PNL este că situaţia trebuie tranşată politic, în 2024, cât se poate de repede”, a arătat senatoarea. Alina Gorghiu a menţionat că ultimul argument este cel legat de oboseala electorală.

”De la alegerile care vor avea loc pentru Parlamentul European până la al doilea tur de prezidenţiale vor trece luni bune de campanie, de mobilizarea electoratului la vot, de campanie făcută în mod susţinut de reprezentanţii partidelor iar apetitul electoral, apetitul electoratului de a veni la urne va scădea văzând cu ochii”, a explicat ea.

”Acesta este motivul pentru care dorim în 2024 comasarea alegerilor pentru că ne dorim ca electoratul să fie într-o proporţie cât mai mare prezent la urne şi să nu scadă pe finalul anului interesul acestuia. Sunt argumente necesare, suficiente pentru a exista subiectul în coaliţie. După ce se va epuiza subiectul deficitului bugetar şi a cheltuielilor care trebuie justificare de către Guvern (..) pentru că este prioritatea Guvernului acum şigur şi subiectul comasării alegerilor va fi discutat în coaliţie. Eu nu cred că sunt subiecte tabu în coaliţie. (..) Nu poate fi decât o temă care să atragă cât mai multe opinii favorabile”, a spus Gorghiu.

Sursa: News.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare