Alina Gorghiu, întâlnire cu Ambasadorul Regatului Unit: Ministerul Justiţiei a început demersurile pentru alocarea unui post de magistrat de legătură al României în Marea Britanie, pentru că este ţara din care sunt predaţi cei mai mulţi „fugari”

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a avut o întâlnire cu Ambasadorul Regatului Unit, Andrew Noble, ea afirmând că Ministerul Justiţiei a început demersurile pentru alocarea unui post de magistrat de legătură al României în Marea Britanie, pentru că este ţara din care sunt predaţi cei mai mulţi „fugari”, 154 de persoane doar anul acesta. Ea precizează că din partea Marii Britanii nu mai înregistrăm niciun refuz de predare din cauza condiţiilor din penitenciare.

 

”Am avut o colaborare foarte bună cu Ambasadorul Regatului Unit, Andrew Noble. Mă bucur că ne-am revăzut, azi, aproape de finalul mandatului său în România. Ministerul Justiţiei a început demersurile pentru alocarea unui post, dintre cele deja existente, de magistrat de legătură al României în Marea Britanie, pentru că este ţara din care sunt predaţi cei mai mulţi „fugari” (154 de persoane doar anul acesta)”, a spus Alina Gorghiu pe Facebook.

 

Ea precizează că Regatul Unit are deja, în România, un magistrat de legătură şi a felicitat-o pe Leanna Bezzant pentru toată contribuţia sa la dezvoltarea cooperării noastre judiciare în materie penală.

”Din partea Marii Britanii nu mai înregistrăm niciun refuz de predare din cauza condiţiilor din penitenciare! Andrew Noble este foarte implicat în temele ce ţin de drepturile omului, a minorităţilor şi a grupurilor vulnerabile de orice fel. Şi, mai ales, în avansarea egalităţii dintre femei şi bărbaţi. Împreună am realizat progrese la capitolul traficului de persoane şi protecţia copiilor. Şi vreau să îi mulţumesc pentru asta. Îi urez Excelenţei Sale succes în toate proiectele pe care şi le va asuma de acum încolo!”, mai spune Gorghiu.

Sursa: News.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare