Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, anunță că la nivel național, sunt dispuse 10.457 de măsuri de control judiciar, dintre care 5.871 sunt interdicții de părăsire a teritoriul național.
”La nivel național, sunt dispuse 10.457 de măsuri de control judiciar, dintre care 5.871 sunt interdicții de părăsire a teritoriul național. Scopul măsurilor preventive este tocmai acela de a împiedica sustragerea persoanei de la judecată.
Dar realitatea ne arată că, uneori, aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a împiedica fenomenul fugarilor. Este nevoie de mai mult. Se impune monitorizarea persoanelor aflate sub control judiciar. Obligația acestora de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.
Și am încredere că acest mecanism va deveni operațional.
Însă, până atunci, luptăm constant să îi aducem acasă pe fugari.
În cursul zilei de ieri și azi-noapte au fost aduși în țară 6 fugari:
– Berki Ioan, adus din Marea Britanie, condamnat la 5 ani de închisoare, pentru evaziune fiscală;
– Anton Fernando, adus din Italia, condamnat la 4 ani și 10 luni, pentru furt calificat și infracțiuni rutiere;
– Neaga Constantin-Robert, adus din Italia, condamnat la 3 ani și 6 luni, pentru loviri sau alte violențe;
– Sava Traian, adus din Irlanda, condamnat la 2 ani si 10 luni, pentru înșelăciune;
– Petre Viorel Alexandru, adus din Marea Britanie, condamnat la un an, pentru furt calificat;
– Stanciu Valentin Ionuț, adus din Marea Britanie, condamnat la un an, pentru infracțiuni rutiere”, spune ministrul.