Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat la la Oradea că se încearcă să se găsească soluții pentru construirea unui nou peniteniciar, în afara orașului, cu minim 700 de locuri de cazare.
”Ca ministră a justiției doresc să cunosc realitățile sistemului. Azi, la Oradea, am avut întâlniri cu reprezentanții instanțelor și ai parchetelor locale.
Este o perioadă cu provocări pentru toți, de aceea temele abordate au fost: supraglomerarea instanțelor, resursa umană deficitară, legea pensiilor de serviciu aflată în Parlament. Și nevoia de investiții în infrastructură pentru creșterea calității actului de justiție a fost un subiect discutat atât cu judecatorii, cât și cu procurorii.
Dialogul cu avocații orădeni a vizat problemele pe care le întâmpină în exercitarea profesiei, inclusiv taxele de timbru prea mari.
Chiar miercuri, am participat, la conferința organizată de Comisia juridică a Senatului pe tema priorităților legislative din perspectiva profesiei de avocat. Am transmis că o nouă lege a avocaturii este un obiectiv ce poate fi îndeplinit cât de curând. Cât despre onorarii, lucrurile intră pe făgaș normal. Ministerul Justiției a obținut de la Guvern, din Fondul de Rezervă, suma de 27.000 mii lei, bani destinați pentru plata acestora.
Am încheiat ziua cu o vizită la penitenciarul Oradea, care, asemenea altor peniteniciare, este poziționat în centrul orașului. Cu sprijinul autorităților publice locale și județene, cu o analiză serioasă la nivel național și cu acord guvernamental, vom corecta astfel de situații! Încercăm să găsim soluții pentru construirea unui nou peniteniciar, în afara orașului, cu minim 700 de locuri de cazare.
La întâlnirea cu primarul orașului, Florin Birta, am discutat și despre construcția unui pavilion nou pentru deținuți, lucrările urmând să înceapă în 2024.
Mulțumesc gazdelor: Florica Roman, presedinta Curții de Apel Oradea
Sebastian Valean, procuror, Parchetul Curtii de Apel Oradea, Stancu Adrian, Decanul Baroului Bihor, Arina Moș, Senator PNL Bihor
Ilie Bolojan, președintele Consiliului
Județean Bihor, Florin Birta, primarul orașului Oradea și lui Dumitru Țiplea, prefectul județului Bihor, precum și tuturor partenerilor de dialog!”, spune Gorghiu.