Iniţiatorul proiectelor de lege adoptate de Senat, forul superior al Parlamentului, prin care deținuții condamnați la mai puțin de șapte ani pot executa pedepsele acasă, Alina Gorghiu, senator PNL precizează, pe Facebook, că nimeni nu va fi eliberat din închisoare în urma acestor acte normative, instanța de judecată fiind cea care poate decide acest lucru.
„Văd că am generat dezbatere în spaţiul virtual, cu două propuneri legislative votate, marţi, la Senat, de toţi colegii senatori PNL, USR, PMP, UDMR, PSD, cu excepţia a două abţineri. Vă subliniez că nu este nimeni eliberat din închisoare prin aceste legi. Doar instanţa de judecată are prerogativa de a decide individualizarea pedepselor, adică cine execută la închisoare şi cine la domiciliu. Doar pentru infracţiuni uşoare! Nu se aplică celor care au săvârşit infracţiuni de corupţie, de serviciu, precum şi alte infracţiuni grave (omor, trafic de persoane etc.), după cum se poate observa în imaginea ataşată.
Aceste măsuri sunt în legislaţia tuturor statelor europene şi sunt considerate benefice”, a scris Gorghiu, pe Facebook.
Senatul, forul superior al Parlamentului, a adoptat, marţi, două proiecte legislative care prevăd că mai multe categorii de deţinuţi vor putea să îşi execute pedeapsa la domiciliu, însă aceştia vor fi supravegheaţi prin intermediul unei brăţări electronice.