Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, a atras atenţia, marţi, că, la nivel mondial, la fiecare şase secunde, o persoană moare din cauza unui accident vascular cerebral, iar în medie o persoană din şase va suferi un AVC pe parcursul vieţii, potrivit Agerpres.
Ea a participat la lansarea campaniei de conştientizare a riscului unui accident vascular cerebral „Timpul înseamnă viaţă”, organizată de ALIA – Asociaţia pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral, în parteneriat cu Societatea de Neurologie din România, Asociaţia Naţională Română de STROKE, Colegiul Medicilor România, Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila” Bucureşti, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi Angels România.
„La fiecare şase secunde, o persoană moare din cauza unui accident vascular cerebral la nivel mondial. În medie, o persoană din şase va suferi un accident vascular cerebral pe parcursul vieţii. (…) Până la apariţia trombolizei, dintre persoanele care făceau accident vascular cerebral jumătate plecau acasă cu cel puţin o dizabilitate. De la introducerea tratamentului trombolitic, proporţia a scăzut, scade continuu numărul celor care rămân cu urmări, cu dizabilităţi după accidentul vascular cerebral ischemic. Un pacient cu accident vascular cerebral netratat pierde în jur de 1,5 – 2 milioane de neuroni pe minut„, a explicat medicul, potrivit Agerpres.
Sursa Foto: Viata Medicală