Amazon a început să-și dezvolte linia de transport maritim pe ruta China – SUA

Amazon a început să-și dezvolte linia de transport maritim, aducând peste 5.000 de containere din China, în SUA, în ultimul an, potrivit unui raport din USA Today.

Mișcarea gigantului „e-retail” în transportul maritim face parte dintr-o strategie mai amplă de control al rețelei sale logistice, atât în aer, pe căile terestre, cât și pe mare.

În opinia celor de la USA Today, într-o bună zi, pe termen scurt sau mediu, Amazon ar putea să vândă acest serviciu altor comercianți, așa cum vor proceda cel mai probabil și cu cea de „cloud computing”, care a început intern și a făcut din Amazon un jucător central al acestui domeniu.

sursa: USA Today cu sprijinul consilierilor economici din rețeaua externă a MMACA

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare