Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Paris s-a autosesizat imediat în urma informaţiilor apărute în mass-media referitoare la incidentul produs la data de 12 decembrie 2020, în localitatea Antony, prin agresarea cu armă albă a trei persoane, şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate.
Ca urmare a demersurilor Ambasadei României la Paris, autorităţile locale au confirmat că două dintre cele trei persoane implicate în incidentul menţionat sunt cetăţeni români, acestea fiind transportate la o unitate medicală pentru asistenţă de specialitate imediat după incident. Unul dintre cei doi cetăţeni români a fost deja externat, iar celălalt cetăţean român este în continuare internat. MAE menţionează că reprezentanţii misiunii diplomatice au luat legătura cu cei doi cetăţeni români, fiind în continuare în contact permanent cu aceştia, cu autorităţile locale şi cu unitatea medicală la care se află persoana rănită.
Totodată, autorităţile franceze au demarat o anchetă pentru stabilirea circumstanţelor producerii incidentului şi a naturii acestuia, autorul fiind cercetat, în această etapă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor comisă din motive de rasă, etnie sau religie. Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Paris, continuă dialogul cu autorităţile locale, în special cu privire la ancheta în curs şi acţionează, potrivit competenţelor sale, pentru respectarea drepturilor cetăţenilor români, a anunțat un comunicat al MAE.
MAE condamnă ferm orice act de violenţă şi orice formă de xenofobie, rasism şi discriminare şi reiterează importanţa continuării eforturilor susţinute la nivelul Uniunii Europene pentru combaterea xenofobiei, a discriminării de orice natură şi a discursului instigator la ură.
MAE aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33 (0)1 47 05 29 66, +33 (0)1 47 05 27 55, +33 (0)1 45 50 39 97, +33 (0)1 47 05 10 40, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de urgenţă sau la numărul de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice: +33 (0)6 80 71 37 29.