România s-a transformat, în câteva decenii, „din beneficiar în exportator al păcii şi securităţii”, a afirmat, vineri, ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, la Bucharest Security Conference.
„România s-a transformat din beneficiar în exportator al păcii şi securităţii, luptând alături de noi şi de aliaţii NATO în Afganistan şi Irak şi furnizând securitate esenţială în prezent în Balcanii de Vest. Astăzi, România este infinit mai pregătită să îşi apere graniţele, cu susţinerea NATO şi a partenerilor, decât era acum câteva decenii”, a arătat diplomatul american.
Ea a subliniat importanţa coeziunii strategice: „Importanţa coeziunii strategice nu a niciodată mai clară decât după invazia Rusiei în Ucraina. Putin a calculat greşit, crezând că va putea diviza Europa şi Occidentul. În schimb, suntem mai uniţi ca niciodată, în contextul recentei aderări a Finlandei la NATO şi iminenta aderare a Suediei”.
Kavalec a adăugat că românii „sunt obişnuiţi cu momentele critice din istorie”.
„Acum peste 20 de ani, într-un asemenea moment critic, România a luat decizia strategică şi înţeleaptă de a adera la NATO şi la UE, lucru care a pus-o pe o cale spre transformarea democratică. La întoarcerea în România, după ce am stat departe de ea timp de 15 ani, am fost frapată de schimbările pozitive evidente care au rezultat în urma acestor decizii-cheie”, a mărturisit ambasadoarea SUA la Bucureşti.
Potrivit acesteia, preşedintele Joe Biden a transmis joi din Biroul Oval un discurs „foarte puternic şi convingător despre unitate şi colaborare”.
„Cunosc o parte dintre comentariile şi preocupările legate de eventuale diviziuni în Statele Unite, dar v-aş invita să ascultaţi discursul preşedintelui Biden de ieri. A susţinut un discurs foarte puternic şi convingător despre unitate şi colaborare şi vi l-aş recomanda tuturor”, a menţionat Kavalec.
Sursa: AGERPRES