Ambasadorul Gabriela Dancău a prezentat săptămâna trecută scrisorile de acreditare preşedintelui Maltei, George Vella, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Palatul Prezidenţial din La Valletta.
Întâlnirea a confirmat nivelul foarte bun al relaţiilor diplomatice şi existenţa unui potenţial de dezvoltare semnificativ a acestora atât la nivel bilateral, cât şi european.
Conversaţia care a urmat ceremoniei, a oferit prilejul ambasadorului de a discuta cu preşedintele Maltei despre proiecte concrete în domeniile politico-diplomatic, economic, cultural şi academic, precum şi aspecte privind comunitatea românească prezentă şi apreciată în Malta.
Prin prezentarea scrisorilor de acreditare, Gabriela Dancău preia oficial atribuţiile de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar în Republica Malta.