Ambasadorul Han Chunlin, cu ocazia celei de-a 74-a Aniversare a Zilei Naționale a Chinei: Împreună, China și România vor aduce o contribuție și mai mare la promovarea păcii și dezvoltării mondiale

Ambasadorului Han Chunlin a transmis, la Recepția cu ocazia celei de-a 74-a Aniversare a Zilei Naționale a Chinei, că istoria și practica au dovedit că prietenia dintre China și România are o temelie solidă, iar cooperarea chino-română are un potențial uriaș. Împreună, China și România vor aduce o contribuție și mai mare la promovarea păcii și dezvoltării mondiale, a spus ambasadorul.

Vă prezentăm Alocuțiunea Ambasadorului Han Chunlin la Recepția cu ocazia celei de-a 74-a Aniversare a Zilei Naționale a Chinei

 

”Excelența Voastră, Domnule Secretar de Stat Traian Hristea,

Domnilor Miniștri, Domnilor Parlamentari, Președinți și Primari ai Autorităților Locale, Reprezentanți diplomatici străini, Reprezentanți ai mediului economic și de afaceri, reprezentanți ai mass-media și diaspora,

Stimați oaspeți, Doamnelor, Domnilor, Prieteni,

Bună seara! Bine ați venit la Ambasada Chinei!

După o întrerupere de trei ani, ne reunim astăzi, în acest spațiu, pentru a sărbătorii împreună cea de-a 74-a aniversare a întemeierii Republicii Populare Chineze. În primul rând, în numele Ambasadei Chinei  în România, doresc să transmit un sincer salut și profunde mulțumiri personalităților din toate domeniile  care s-au preocupat îndeaproape, au susținut și s-au angajat în mod activ în cauza prieteniei și cooperării chino-române!

Anul trecut s-a desfășurat cu succes cel de-al 20-lea Congres Național al Partidului Comunist Chinez. Congresul a rezumat cuprinzător realizările și schimbările istorice ale Chinei în ultimii zeci ani ai noii ere și a conturat mărețul plan de promovare atotcuprinzătoare a marii întineriri a națiunii chineze prin modernizarea cu specific chinez. Aflată într-un nou punct de pornire, China continuă să ofere tuturor țărilor noi oportunități prin propria ei dezvoltare de înaltă calitate și printr-un grad superior de deschidere, continuă să insufle încredere și putere în această lume tulbure și complicată prin caracterul stabil al propriei dezvoltări. De la începutul acestui an, economia Chinei a continuat să se redreseze, urmărind progrese și menținând, în același timp, stabilitatea. În prima jumătate a acestui an, Produsul Intern Brut al Chinei a crescut cu 5,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, o creștere economică semnificativ mai mare decât cea de 3% de anul trecut. Fondul Monetar Internațional estimează o creștere a economiei Chinei de 5,2% în acest an, iar contribuția Chinei la creșterea economiei mondiale va atinge 1/3. Economia Chinei continuă să fie un important motor al creșterii economiei mondiale și va continua să ofere un impuls constant redresării economiei mondiale.

În prezent, lumea pășește într-o nouă perioadă de tulburări și transformări. Comunitatea internațională se confruntă cu crize multiple. Este evident că unilateralismul și protecționismul nu reprezintă cheia soluționării problemelor actuale, susținerea și implementarea multilateralismului veritabil și promovarea construirii comunității cu un viitor comun pentru omenire fiind calea cea durabilă. În calitate de mare putere responsabilă, China oferă în mod activ soluțiile chineze la problemele globale.

-Am propus Inițiativa Dezvoltării Globale, chemăm comunitatea internațională să se focalizeze pe problema dezvoltării inegale și deficitare și propunem căi fezabile pentru accelerarea implementării Agendei 2030 a Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă.

-Am propus Inițiativa Securității Globale, pentru o viziune de securitate comună, cuprinzătoare, de cooperare și durabilă și susținem un nou model de securitate globală, al dialogului și nu al confruntări, al parteneriatului și nu al alianțelor, al câștigului comun și nu al relațiilor cu sumă zero.

-Am propus Inițiativa Civilizației Globale, prin care schimburile dintre civilizații să depășească falia dintre civilizații, prin care învățarea reciprocă între civilizații să transcendă conflictele dintre civilizații, prin care incluziunea civilizațiilor să  înlocuiască așa zisa „superioritate” a civilizațiilor, pentru a deschide o nouă perspectivă de schimburi și înțelegere îmbunătățite între diferite popoare și interacțiuni  și integrare mai bune ale culturilor diversificate.

China a fost dintotdeauna un făuritor al păcii mondiale, un contribuitor la dezvoltarea globală și un apărător al ordinii internaționale. Salutăm toate țările din lume, inclusiv România, pentru ca împreună cu China să punem în aplicare concepția de guvernanță globală,  de consultare comună, construcție comună și a beneficiilor comune, să promovăm valorile comune ale întregii omeniri, de pace, dezvoltare, echitate, dreptate, democrație și libertate, să ne unim mâinile pentru a crea un viitor și mai bun omenirii.

Doamnelor, domnilor, prieteni,

În anul 2013, Președintele Xi Jinping, a propus în Kazahstan și Indonezia, construirea în comun a Centurii Economice a Drumului Mătăsii și a Drumului Mătăsii Maritim al Secolului XXI, cu viziunea de a duce mai departe spiritul anticului Drumului Mătăsii. Concentrându-se pe conectivitate, Inițiativa Belt and Road, sau BRI, urmărește să promoveze coordonarea politicilor, conectivitatea facilităților, comerțul nestingherit, integrarea financiară și legăturile dintre oameni. BRI urmărește dezvoltarea comună și beneficiile reciproce, care este inițiată de China, dar aduce mai multă prosperitate  întregii lumi.

În ultimii 10 ani, China a semnat peste 200 de documente de cooperare BRI cu mai bine de 150 de țări și peste 30 de organizații internaționale și, împreună cu toate părțile participante, a înființat în comun Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură, Noua Bancă de Dezvoltare a Țărilor BRICS și Fondul Drumul Mătăsii. Investițiile reciproce derulate cu țările participante au însumat peste 270 de miliarde de dolari SUA, concretizate în peste 3000 de proiecte de cooperare care au creat 421 000 de locuri de muncă locale. Banca Mondială estimează că până în anul 2030, BRI va genera venituri  anuale de 1,6 trilioane dolari SUA la nivel global, reprezentând 1,3% din PIB-ul mondial. Ca urmare, 7,6 milioane de oameni vor scăpa de sărăcie absolută, iar 32 de milioane de oameni vor ieși din sărăcie medie.

În prezent, China accelerează configurarea unui nou model de dezvoltare, focalizându-se pe promovarea dezvoltării de înaltă calitate. Domeniile  de cooperare în BRI s-au extins foarte mult. În afară de infrastructură, mai există un spațiu uriaș de cooperare în domenii precum sănătate, ecologie, digitalizare, inovare și altele. Anul acesta, China va găzdui Cel de-al treilea Forum BRI de Cooperare Internațională și va lansa, cu această ocazie,  o serie de noi măsuri și inițiative. Toate părțile interesate sunt binevenite să participe la activitățile Forumului și, împreună, să contribuie la promovarea dezvoltării globale durabile.

Doamnelor, domnilor, prieteni

„De distanță nu-i legată cunoașterea, Chiar la mii de li, tot vecini suntem.” Anul acesta se împlinesc 74 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și România. Relațiile dintre cele două țări au rezistat încercărilor și schimbărilor la nivel internațional, menținând o dezvoltare constantă.

Am aplaudat și ne-am bucurat de rezultatele strălucite obținute de fiecare în parte și am trecut, umăr la umăr, prin numeroase momente de cumpănă. Această prietenie merită să o păstrăm în suflet, căci ne oferă inspirația pentru a continua să scriem viitorul capitol al relațiilor chino-române.

Prietenia tradițională așterne culoarea de fond a relațiilor dintre China și România. România a fost una dintre primele țări care au stabilit relații diplomatice cu China și a jucat un rol major în restabilirea locului de drept al Republicii Populare Chineze în ONU. Totodată, China a sprijinit România în apărarea suveranității sale și a independenței sale naționale. În ultimii ani, cele două țări au păstrat schimburi la nivel înalt, cultivând consensul și îndrumând direcția pentru dezvoltarea constantă a relațiilor bilaterale. În momentele dificile ale luptei Chinei împotriva pandemiei de Coronavirus, Corul Național de Copii Allegretto din România a încurajat China prin cântecele sale debordând de sentimente curate. China a oferit o asistență majoră achiziționând din China și transportând în România materiale și echipamente de protecție împotriva pandemiei, a împărtășit părții române din experiența sa privind diagnosticarea și planurile de tratament. Autoritățile la nivel de provincie și oraș, cât și companiile finanțate de China și de diaspora chineză din România au donat, de asemenea, o mare cantitate de materiale și echipamente anti-epidemie României. După izbucnirea crizei ucrainene, guvernul român a oferit părții chineze întregul sprijin și o seamă de facilități pentru repatrierea compatrioților evacuați din Ucraina. Toate acestea compun tabloul veridic al prieteniei dintre China și România: „un prieten la nevoie este un prieten adevărat”.

Cooperarea pragmatică scoate în evidență caracterul trainic al relațiilor chino-române. În prezent, valoarea comerțului bilateral a atins cel mai înalt nivel din istorie, depășind  suma de 10 miliarde de dolari SUA doi ani la rând, China continuând să fie cel mai important partener comercial al României din afara Europei. Din luna ianuarie și până în luna iulie a acestui an, volumul total al comerțului dintre China și România a atins  43,26 miliarde de yuani RMB, consemnând o creștere de 11,1% față de aceeași perioadă a anului trecut. Tot mai multe produse românești de înaltă calitate precum mierea, lucerna, vinurile și apele minerale au intrat pe piața chineză, ceea ce a dus la o dezvoltare și mai echilibrată a comerțului bilateral. Investițiile Chinei în România au crescut constant, fiind înregistrate aproximativ 13 000 de companii cu un capital social total de 410 milioane de dolari SUA. Companiile chineze se implică activ în proiecte de infrastructură, în producția de bunuri, în comerț și în industria serviciilor. Huawei, China Tabacco Internațional,  DHS, Haier și alte companii au creat un număr mare de locuri de muncă și au contribuit activ la dezvoltarea economică și socială a României, cât și la bunăstarea popoarelor. De la începutul acestui an, companiile chineze și-au menținut interesul pentru piața din România, iar multe companii chineze au venit în România să identifice noi oportunități de investiții și cooperare.

Schimburile interpersonale stimulează vigoarea relațiilor dintre China și România. Cu mii de ani în urmă, Cultura Yangshao din China, reprezentată prin ceramică pictată și Cultura Cucuteni de lângă Marea Neagră s-au chemat reciproc. Acum 400 de ani, cărturarul român Milescu a plecat în China și, în urma celor văzute în această expediție, a scris „Jurnal de călătorie în China”, acesta prezentând publicului român străvechea civilizație chineză. În cei 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și România, schimburile interpersonale dintre cele două țări s-au aprofundat continuu. Filme precum „Ștefan cel Mare”, „Mihai Viteazul” au impresionat profund câteva generații de chinezi, inclusiv pe mine. Festivalul de Film și Expoziția China  în cadrul  ASIA FEST au fost apreciate pe scară largă de poporul român, iar „Anotimpul Chinez” din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu are o influență tot mai mare. Anul acesta, am trăit emoția întrecerilor bărcilor-dragon cu prilejul Festivalului Cultural al Bărcilor-Dragon, am simțit farmecul culturii chineze exprimat prin Dansul Chinez Clasic, am discutat despre Tao prin artele marțiale (Kung Fu), ne-am întâlnit cu prieteni la un ceai la Recepția Culturală „Seeing China”. Odată cu reluarea schimburilor interpersonale offline, farmecul unic al culturii chineze a devenit și mai strălucitor în România.

După cum spune un vechi proverb chinezesc, „Cu o singură inimă și o singură minte, putem realiza tot ceea ce aspirăm.” Istoria și practica au dovedit că prietenia dintre China și România are o temelie solidă, iar cooperarea chino-română are un potențial uriaș. Împreună, China și România vor aduce o contribuție și mai mare la promovarea păcii și dezvoltării mondiale.

Ambasada Chinei și eu personal vom continua să depunem eforturi laolaltă cu prietenii români din toate domeniile, să valorificăm pe deplin platformele și mecanismele precum BRI și Cooperarea China-CEEC pentru a promova în mod cuprinzător schimburile și cooperarea chino-română în toate domeniile și pe toate palierele, pentru ca prin și mai multe rezultate concrete să aducem beneficii și mai mari celor două țări și popoare, și să promovăm Parteneriatul Amplu de Prietenie şi Cooperare dintre China și România să înainteze în mod stabil.

Vă mulțumesc tuturor!

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare