Ambasadorul Republicii Moldova în România: „Statele noastre trec, în prezent, printr-o etapă de cooperare foarte dinamică”

Ambasadorul Republicii Moldova la București, Victor Chirilă, a dat declarații cu ocazia participării la un eveniment care a marcat 32 de ani de independență a țării. Acesta a participat la vernisajul unei expoziţii de fotografii de colecţie din arhiva digitală a Agenţiei Moldpres, potrivit digi24.ro. 

„De-a lungul acestor 32 de ani, România a fost un prieten şi un frate credincios, sprijinind necondiţionat Republica Moldova pe drumul său către libertate, democraţie, demnitate naţională şi viitor european. Profit de această ocazie pentru a reitera, încă o dată, României recunoştinţa noastră pentru sprijinul constant, consecvent şi preţios, care ajută Republica Moldova să facă faţă marilor provocări şi să continue drumul spre realizarea visului său european, visul european al cetăţenilor săi.

Statele noastre trec, în prezent, printr-o etapă de cooperare foarte dinamică şi fructuoasă în spiritul relaţiilor speciale şi frăţeşti şi al parteneriatului strategic care îşi propune să aducă Republica Moldova în Uniunea Europeană prin România şi cu România”, a spus Chirilă.

Expoziţia cuprinde peste 160 de imagini ce evidenţiază momente importante din istoria Republicii Moldova, precum şi diverse momente ale relaţiilor României cu Republica Moldova.

„Întâlnirile repetate ale preşedinţilor statelor noastre, vizitele reciproce ale miniştrilor noştri de externe, dialogul la nivel parlamentar şi ministerial au toate o temă comună – valorificarea potenţialului de cooperare între statele noastre în domeniul politic, economic, cultural şi educaţional.

Peste 160 de imagini unice expuse în această expoziţie evidenţiază momente importante din istoria noastră, o istorie, aş spune, complicată, cu perioade bune, cu perioade mai puţin bune. (…) Cele mai recente fotografii afişate aici au fost surprinse (…) şi la Summitul comunităţii europene care a avut loc la Chişinău în mai şi iunie 2023”, a explicat diplomatul moldovean.

moldpres

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare