Ambulanțierii au renunțat la greva foamei după ce au fost primiți la Guvern de premierul României și de ministrul Muncii

Ambulanțierii au fost primiți astăzi la Guvern de premierul României și de ministrul Muncii. Întâlnirea a fost intermediată de deputatul PSD, Gabriel Zetea, care spune că aceștia au decis să renunțe la demersul lor de a intra în greva foamei. 

Blocul Național Sindical (BNS) a anunțat, marți, că mai mulți sindicaliști din Ambulanță au intrat în greva foamei după ce deputații i-au scos de la condiții deosebite de muncă în legea pensiilor.

„Mă bucur că am putut fi de ajutor, azi, intermediind relația corectă între sindicaliștii din Ambulanță și premierul României, Marcel Ciolacu, dar și întâlnirea pe care au avut-o cu ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Empatizez din tot sufletul cu situația prin care trec ambulanțierii din întreaga țară, dar în mod special m-a impresionat interacțiunea avută cu Gheorghe Chiș, președintele Federației Naționale Sindicale ”Ambulanța”din România, căruia i-am arătat că nu toți politicienii lansează promisiuni fără acoperire.

Admir felul demn în care ambulanțierii și-au susținut cauza și mă bucur în mod deosebit că în această după-amiază am reușit să discutăm, la Guvernul României, cu premierul Marcel Ciolacu dar și cu ministrul Muncii și că în urma dialogului constructiv, ambulanțierii au decis să renunțe la greva foamei.”, scrie Gabriel Zetea pe pagina sa de Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare