Amendamentul depus de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc pentru eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale, adoptat în comisii

Amendamentul depus de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc pentru eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale a fost adoptat puțin mai devreme în comisiile raportare ale Senatului. Proiectul urmează să fie votat astăzi în Plenul Senatului.
”Puţină alinare şi dreptate.
Amendamentul pe care l-am propus alături de colegii din PNL privind eliminarea impozitului de 10% pentru concediile medicale a fost votat în unanimitate de comisiile reunite de Muncă şi Buget – Finanţe din Senat.
Le mulţumesc colegilor din toate partidele partidele pentru înţelegere şi pentru disponibilitatea de a repara o greşeală.
Această taxă nu trebuie să mai existe, pentru că nu în felul acesta vom rezolva problema finanţelor ţării”, spune Pauliuc.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare