An școlar cu reguli noi pentru elevi. Calendar nou al examenelor, supraveghere video în clase și “camere de detenție”

Noul an şcolar vine cu foarte multe noutăţi. De la un nou calendar al examenelor naţionale, la supraveghere video în clase și mai multe note la purtare. O provocare pentru școli sunt și camerele speciale pentru elevii care deranjează orele. Sancțiuni vor fi și pentru părinții care nu semnează contractele educaționale, potrivit Știrile TVR. 

Aproape trei milioane de elevi încep școala pe 9 septembrie. Până pe 20 iunie 2025, cursurile vor fi împărțite în cinci module de învățare. Pentru două dintre ele durata va fi stabilită de fiecare unitate de învățământ. În cele 36 de săptămâni de școală, elevii vor avea cinci vacanțe, dintre care cea de ski va fi decisa de fiecare inspectorat. Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a vor termina anul școlar mai devreme. Examenele naționale vin cu schimbări.

Cele mai importante modificări apar în ceea ce privește examenul de bacalaureat de anul viitor.) Evaluarea competențelor este prevăzută să se desfășoare în lunile ianuarie-februarie, iar probele scrise vor începe de data de 10 iunie.

Emoțiile pentru absolvenții de gimnaziu încep din 23 iunie cu primul examen scris. Fiecare probă va fi urmată de o zi de pauză. În premieră, din acest an școlar, candidații nemulțumiți de notele obținute la examenele naționale își vor putea vedea lucrările înainte de a depune contestație. De anul acesta, școlile vor funcționă și după un regulament nou.

În clase, cursurile vor putea fi supravegheate audio-video, însă doar cu acordul majorității părinților și profesorilor. Pentru elevii care deranjează orele va exista o așa-zisă cameră de detenție, în care aceștia vor fi supravegheați de profesori până se termină orele pe care le-au întrerupt. În plus, folosirea telefoanelor în timpul cursurilor va fi intrezisă.

Ligia Deca, ministrul Educaţiei: “Școala poate interzice total. Școala, dacă vrea, prin regulamentul de organizare, poate să spună că nu e interzis doar la cursuri (utilizarea telefoanelor mobile – n.red.), ci este interzis să intri în incintă. Nu e o problemă. Ni s-a părut firesc să lăsăm școala să decidă ce este sau nu oportun, în funcție de situația pe care o are”.

Experții în educație susțin că modificările din noul an scolar reușesc prea puțin să rezolve problemele din sistemul de învățământ.

Daniela Vișoianu, expert în educaţie: Ce ar trebui să ai ca zestre când ieși din scoală, ca să ai o viață de adult de calitate este și rămâne și în zona liceului care n-a avut o conversație despre ce ar trebui să se întâmple în liceul românesc, nu se uită la nevoile copiilor, inclusiv de comunicare , inclusiv de construcția omului social, speră ca problemele și tensiunile vor fi rezolvare cu ce? Cu confiscarea telefonului mobil și cu aceste camere de detenție”.

Prevederile din noul regulament scolar și din statutul elevului vor ajunge la părinți prin intermediul contractelor educaționale. Cine nu semnează documentul poate să primească amendă de la o mie la 5.000 de lei.

ANUL ŞCOLAR 2024 – 2025

Modulul 1 : 9 septembrie – 25 octombrie

Modulul 2 : 4 noiembrie – 20 decembrie

Modulul 3 : 8 ianuarie – 7 februarie, 14 februarie sau 21 februarie

Modulul 4 : 17 februarie, 24 februarie, 3 martie – 17 aprilie

Modulul 5 : 28 aprilie – 20 iunie

ANUL ŞCOLAR 2024 – 2025

Vacanţa 1 : 26 octombrie – 3 noiembrie

Vacanţa 2 : 21 decembrie – 7 ianuarie

Vacanţa 3 : o săptămână între 10 februarie și 2 martie 2025 (stabilită la nivel județean)

Vacanţa 4 : 18 aprilie – 27 aprilie

Vacanţa 5 : 21 iunie – 7 septembrie

ANUL ŞCOLAR 2024 – 2025

– supraveghere audio-video în clase (cu acord părinţii şi profesori)

– camere de „detenţie”

– 5 note la purtare

– telefoane mobile interzise în timpul orelor de curs

Sursa: Știrile TVR

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare