Ana Birchall: „România e o țară bogată, dar sărăcită de jocurile de culise ale ciocoilor politici. Candidez la prezidențiale pentru a le reda încrederea oamenilor că în România legea va fi aplicată pentru toți”

Ana Birchall, fost ministru al Justiției, candidează la alegerile prezidențiale. Birchall susține că această candidatură e una extrem de serioasă, iar din funcția de președinte al României vrea să construiască un stat eficient, să elibereze țara de „jocurile politice” ale „ciocoilor politici” și să se asigure că legea e pentru toți, nu doar pentru românii de rând, scrie b1tv.ro.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Gabriela Mihai.

Birchall a afirmat întâi că după atâtea luni în care PSD-iștii și PNL-iștii au negociat între ei cum să pună alegerile astfel încât să-i favorizeze pe ei, fiecare român „își dă seama că au început să se încurce în propriile lor minciuni”.

„Deja au început calculele politice, șobolăneala, ”cu cine facem alianță, ne contracandidăm, dar până la urmă o să fim tot noi, ca să punem lacăt pe România pentru următorii 10 ani”. Deci o să asistăm la un alt episod care s-a desfășurat în fața românilor în condițiile în care, în același timp, fiecare român își vede salariul micșorat din cauza inflației, am văzut rezultatele Evaluării Naționale și am văzut că avem cele mai slabe rezultate din ultimii ani, apropo de România Educată de 8 ani, marele proiect al dlui Iohannis.

Eu candidez tocmai pentru că România are nevoie și cred că după 5 de ani în care această țară a fost capturată de jocurile politice, de ciocoi politici, țara merită și poate că-n acea perioadă, dacă tot au pus și parlamentarele de 1 Decembrie, românii vor cânta cu mândrie și bucurie ”Deșteaptă-te, române!” și o să redea României, pornind pe 2025, acea președinție și acel guvern care să descătușeze potențialul acestei țări. E o țară foarte bogată, dar e sărăcită exact de aceste jocuri de culise”, a mai afirmat Ana Birchall.

Aceasta și-a manifestat apoi convingerea că românii vor alege un președinte care va reda prestigiul instituției prezidențiale: „Am văzut cum ne-am făcut de râs pe plan extern. A fost un eșec de răsunet mondial candidatura la secretariatul general al NATO”.

Birchall a deplâns apoi faptul că situația din justiție de acum e „mult mai gravă decât a fost în 2017”.

„Vreau o țară în care legea trebuie aplicată pentru toți. Tocmai de aceea candidez, pentru a reda încrederea românilor că în România legea va fi aplicată pentru toți, nu doar pentru oamenii simpli. E o candidatură extrem de serioasă pentru că eu vreau în această țară dreptate pentru fiecare român.

Vreau o Românie a românilor, nu a politicienilor, nu vreau o politică a furtului, că asta se practică, nu vreau corupție organizată, ci o Românie a unui stat eficient”, a continuat fostul ministru.

Vorbind apoi despre atuurile sale în competiția electorală, Ana Birchall a afirmat: „Eu am lucrat în echipa Ministerului de Externe în 2003, 2004, în proiectele importante pentru România și anume NATO și intrarea în UE și mă mândresc că am lucrat în acea echipă profesionistă, pentru că a fost un proiect de țară extrem de important pentru România. (…) Românii se vor uita la fapte. Faptele mele arată că în momente de cumpănă (…) eu am găsit soluțiile. (…) Eu am arătat că românii pot să se bazeze pe mine, că în momentele de cumpănă le-am apărat interesele!”.

Totodată, Ana Birchall a precizat că în ultimii ani, chiar dacă n-a mai fost în lumina reflectoarelor, a continuat să reprezinte interesele țării, „asigurând independența energetică a României”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare