Ana Birchall și-a anunțat intenția de a candida din nou pentru funcția supremă în stat, chiar dacă anul trecut, în primul tur al prezidenţialelor, a obţinut doar 0,46% din voturile românilor.
„Dragi românce, dragi români,
Astăzi, stau în fața voastră cu emoție și încredere. Emoția vine din respectul și dragostea pe care le port acestei țări și fiecăruia dintre voi. Încrederea vine din convingerea că împreună, noi, românii cinstiți și de bună credință putem face România BINE!
De 35 de ani am fost obligați să alegem „răul cel mic cu votul util cu care am fost păcăliți de fiecare dată”. De mult prea mult timp am fost nevoiți să ne mulțumim cu mai puțin decât merităm, să ne punem speranțele în promisiuni goale. Dar eu vă spun: Gata! România poate și trebuie să aleagă binele”, a scris aseară, pe Facebook, Ana Birchall.
Aceasta ne explică și care ar fi binele pe care trebuie să îl aleagă românii.
„Este timpul să alegem schimbarea reală. România are nevoie de un președinte care să știe ce înseamnă să apere interesele fiecărui român. Nu doar al celor din țară, ci și al celor care au ales să trăiască departe de casă, dar care rămân legați de țara lor. România merită să aibă un lider care nu doar că știe să stea la masa deciziilor internaționale, dar care, mai presus de toate, știe să lupte pentru viitorul nostru, pentru fiecare român… Voi candida pentru că iubesc această țară. Fără compromisuri. Am simțit mereu că este datoria mea să răspund nevoilor și speranțelor românilor… Îmi declar disponibilitatea de a dialoga cu oamenii politici care au aceleași obiective cu ale mele și care chiar doresc să salveze această țară și nu fac doar un ”balet” politicianist prin exhumări de lideri care, dacă ar fi fost la înălțimea funcțiilor, au avut toate șansele să fi dovedit atunci.
În opinia mea, dacă reușim construirea unei alianțe politice care arată românilor că înțelege gravitatea situației în care se află actualmente România și avansăm propuneri viabile pentru un președinte care să urmeze un plan politic solid, românii vor avea posibilitatea de a vota BINELE cel MARE”, spune Ana Birchall, în încercarea de a obține susținerea unor partide politice.