Ana Loredana Predescu, după ce Curtea de Apel Brașov a validat mandatul lui Enea Dorin-Dumitru în ciuda opoziției propriului partid, AUR: George Simion și-a sabotat propriul partid, lăsând doar la Brașov 10 localități fără candidați

Deputata Ana Loredana Predescu spune că se bucură că i s-a făcut dreptate unui om care își merită locul în Consiliul Județean Brașov deoarece a muncit în campania electorală locală. Și știu acest lucru deoarece a muncit alături de ea. Curtea de Apel Brașov a validat mandatul lui Enea Dorin-Dumitru în ciuda opoziției propriului partid, AUR. Predescu arată că George Simion și-a sabotat propriul partid, lăsând doar la Brașov 10 localități fără candidați.
  • ”Sper să li se facă dreptate și să fie repuși în funcții toți cei șase sute ( 600!!!!) consilieri locali și județeni la nivel național care au fost invalidați abuziv de George Simion băiețașul de cartier nemuncit, care, în mod dictatorial așa cum a declarat că ar conduce și țara, ( ca să -l citez ,, prin totalitarism,,) conduce și simulacrul acela de partid format și din neanderthalieni precum Dan Tanasă la Brasov.

O formă fără fond care, de la înălțimea repetenției politice dată de cele 3,90% procente ,, câștigate ,, pentru primăria Brașov, a scrijelit ,, sentințe ,, de excludere abuzivă a membrilor veniți în AUR care au muncit alături de mine pentru ca acest partid să aibă de la 0, 4 consilieri județeni si peste 11 % la nivel județean, într-o luptă inegală în care chiar Simion și-a sabotat propriul partid, lăsând doar la Brașov, 10 localități fără candidați”, spune Ana Loredana Predescu.

Curtea de Apel Brașov a decis validarea mandatului de consilier județean al lui Enea Dorin-Dumitru, ales în iunie 2024 pe lista Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Decizia definitivă a Curții vine în contextul în care chiar partidul din care face parte, AUR, a solicitat ca mandatul acestuia să nu fie validat, relatează Transilvania365.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare