Ana Nuţă, locul 2 la „Românii au talent”, a donat o mare parte din premiul de 20.000 euro, pentru sprijinirea construirii Bisericii închinate Maicii Domnului și Sfântului Ierarh Nectarie, de la Institutul de Oncologie pentru adulți și copii din București

Ana Nuță, tânăra care a ieșit pe locul 2 la ”Românii au Talent” de la PRO TV, a ales să își dedice premiul unui scop nobil și să aducă bucurie și alinare celor aflați în suferință. Într-o postare emoționantă pe rețelele de socializare, Ana a anunțat că o parte din inima ei și din darurile primite de la Dumnezeu au fost îndreptate către un proiect caritabil deosebit.

Ana a donat o mare parte din câștigul său de 20.000 de euro pentru sprijinirea construirii bisericii închinate Maicii Domnului și Sfântului Nectarie, situată la Institutul de Oncologie pentru adulți și copii din București. Această biserică va fi un loc de mângâiere și vindecare pentru mii de suflete aflate în suferință, oferind sprijin spiritual celor care se luptă cu boala.

„O parte din inima mea și din darurile pe care mi le-a dăruit Dumnezeu au rămas, astăzi, pentru veșnicie la biserica închinată Maicii Domnului și Sfântului Nectarie, de la Institutul de Oncologie pentru adulți și copii, București, pentru a mângâia și a vindeca mii și mii de suflete în suferință”, a scris Ana Nuță pe contul ei, subliniind că promisiunea de a dărui din ceea ce a primit a fost mai presus de orice: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate!”

Vreau să-i mulțumesc Părintelui Mihail Bucă, care necondiționat a fost alături de mine în orice pas și fiicei sale, Irene-Ecaterina, îngerul prin care se fac minuni!

Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost trup și suflet alături de mine, pe tot parcursul meu, atât la „Românii au talent”, cât și în fiecare zi, atunci când v-am oferit, cu multă dragoste, muzica pe care o iubesc! Am făcut publică această bucurie din îndrumarea Părintelui instituției medicale, Gheorghe Subțirică, pe această cale, înțelegând importanța proiectului de suflet și dorind să lărgesc lanțul de ctitori și binefăcători. Vă chem să contribuiți după putere la finalizarea acestui sfânt lăcaș. Pentru cei care vor să ajute, las în publicație pliantul cu modalitățile prin care puteți contribui. Vă mulțumim!”, a scris Ana Nuță.

Părintele arhidiacon Mihail Bucă a reacționat cu apreciere și dragoste față de gestul generos al Anei: „Copil frumos, talentat și minunat, ai toată aprecierea, admirația și dragostea noastră! Noi, Tronos, te iubim, te susținem și am dovedit acest lucru în toată campania ta muzicală de la Românii au Talent. Ești un copil pentru copii și un om pentru oameni!”

Prin acest gest, Ana Nuță a demonstrat că succesul nu se măsoară doar în premii și recunoaștere publică, ci și în capacitatea de a împărți din ceea ce ai primit, pentru a aduce lumină și speranță în viețile celor aflați în nevoie. Este o dovadă a faptului că, dincolo de talentul său remarcabil, Ana posedă și o inimă generoasă, dedicată binelui comun.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare