Contribuabilii persoane juridice trebuie să depună declaraţiile D 100 şi D 101 până la data de 25 iunie inclusiv, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), potrivit Agerpres.
„Pe perioada aplicării prevederilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 153/2020 pentru instituirea unor măsuri fiscale de stimulare a menţinerii/creşterii capitalurilor proprii, precum şi pentru completarea unor acte normative, termenele pentru depunerea declaraţiilor sunt cele prevăzute la art. I alin. (13) din acest act normativ”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit, prin derogare de la prevederile art. 41 şi 42 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declaraţiei anuale privind impozitul pe profit (formular 101 – Declaraţie privind impozitul pe profit) şi plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor, iar pentru contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor art 16 alin (5) din Codul fiscal până la data de 25 a celei de-a şasea luni, inclusiv, de la închiderea anului fiscal modificat.
Totodată, pentru contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, prin derogare de la prevederile art 56 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declaraţiei aferente trimestrului IV (formular 100 – Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat) şi plata impozitului aferent acestui trimestru este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor.
Conform ANAF, pentru plătitorii de impozit specific unor activităţi, prin derogare de la prevederile art 8 din Legea nr. 170/2016, cu completările ulterioare, termenul pentru depunerea declaraţiei aferente semestrului II (formular 100 – Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat) şi plata impozitului aferent acestui semestru este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor.