ANAF i-a „executat” pe austriecii de la Schweighofer pentru practici neconcurențiale

Grupul austriac HS Timber Group (fost Holzindustrie Schweighofer) a pierdut definitiv procesul cu ANAF în care contesta o decizie de executare silită pentru o amendă uriașă, informează Fanatik.ro, notează r3media.ro.

Cancelarul Austriei Karl Nehammer, cel care a interzis România în spațiul Schengen, a făcut recent o declarație în care spune că „se face din ce în ce mai mare presiune asupra companiilor austriece în România” și că rolul lui este să apere aceste companii.

Potrivit sursei citate, compania a cărei principală activitate este prelucrarea materialelor lemnoase, a fost  executată silit de ANAF pentru o amendă uriașă primită de la Consiliul Concurenței, despre care credea că deja a achitat-o. HS Timber Group a contestat în instanță executarea silită, dar anul acesta a pierdut definitiv procesul.

La finalul anului 2020, Consiliul Concurenței a sancționat 31 de companii de pe piața lemnului cu amenzi de 26,6 milioane euro, pentru practici neconcurențiale.

„Companiile își coordonau comportamentul prin schimburi de informații sensibile din punct de vedere comercial privind necesarul de materie primă, politica de achiziție de masă lemnoasă, organizarea internă, precum și strategia comercială de participare la anumite licitații sau conduita de a licita/de a nu licita la anumite partizi/loturi de masă lemnoasă”, arată cei de la Consiliul Concurenței.

HS Timber Productions SRL a primit cea mai mare amendă, urmând  să plătească 51,7 milioane lei, adică 2,7657% din cifra de afaceri pe anul 2019. 13 companii, printre care și cea a austriecilor, au recunoscut acuzațiile de încălcare a legii concurenței și au beneficiat de reduceri ale amenzilor.

Compania austriacă a transmis că „a identificat anumite nereguli” în procedurile interne de achiziție luând și o serie de măsuri. Tot aceasta anunța că a convenit „o soluționare amiabilă” și speră că „acest capitol din istoria companiei” să se fi încheiat.

Aceeași sursă menționează că austriecii au plătit pe data de 11 ianuarie 2021 suma de 4.681.317 lei (peste 900.000 de euro, la acea dată), respectiv jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ. Cu toate acestea, în martie 2021, DGAMC a emis somație și titlu executoriu pe numele HS Timber Productions, pe motiv că nu a achitat întreaga sumă agreată cu instituția statului român.

În septembrie 2021, Judecătoria Sectorului 1 a respins contestația la executare introdusă de HS Timber Productions SRL, motivând că aceasta nu poate beneficia de o reducere la jumătate a amenzii.

„Prin urmare, deşi persoana amendată, în speţă contestatoare, a îndeplinit, în termenul de 15 zile, obligaţia de a plăti jumătate din minimul legal al amenzii, totuşi, în condiţiile în care principiul ablaţiunii, reglementat de către disp. art.28 din OG nr.2/2001 raportate la disp. 22 alin. (2) din Legea nr. 203/2018, nu se aplică amenzilor aplicate în temeiul disp. Legii nr.21/1996, rezultă faptul că, în speţă, actul juridic care are semnificația irevocabilă a unei plăți, nu atrage stingerea creanței fiscale reprezentând restul până la valoarea integrală a amenzii aplicate contestatoare”, se arată în motivarea instanței. În proces, Consiliul Concurenței a formulat o cerere de intervenție accesorie în favoarea ANAF, însă aceasta nu a fost admisă de instanță.

În iulie 2022, Tribunalul București a confirmat hotărârea de pe fond, decizia fiind definitivă.

Se pare că firma austriacă este implicată în mai multe procese cu fiscul românesc și cu Ministerul Finanțelor Publice, în care contestă acte administrativ-fiscale emise de autoritățile românești.

O parte dintre acestea au venit ca urmare a unor controale și inspecții fiscale, în care „organul fiscal a interpretat eronat situația de fapt și natura juridică a clauzelor contractuale privind diferențele de volum ori transportul masei lemnoase”. În aceste cauze, a fost nevoie de realizarea unor raporturi de expertiză pentru a demonstra că în procesul de producție există pierderi mari de materie lemnoasă, care nu mai pot fi taxate potrivit legislației fiscale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare