ANAF recuperează prejudiciile: Primele licitaţii pentru terenuri evaluate la peste 8,8 milioane de lei

ANAF îşi propune să recupereze sumele stabilite ca prejudiciu de către instanţele de judecată, a transmis președintele Fiscului, Lucian Heiuș, precizând că pe 17 iunie vor avea loc primele licitaţii privind valorificarea a şase bunuri imobile sechestrate, reprezentând terenuri evaluate la peste 8,8 milioane de lei.

„Pe lângã combaterea evaziunii fiscale şi creşterea gradului de colectare voluntarã, ANAF îşi propune şi sã recupereze sumele stabilite ca prejudiciu de cãtre instanţe în dosarele penale. În acest sens, prin Serviciul sãu de executãri silite cazuri speciale, ANAF organizeazã, pe 17 iunie, primele licitaţii privind valorificarea a şase bunuri imobile sechestrate, reprezentând terenuri evaluate la peste 8,8 milioane de lei”, declarat Lucian Heiuş, potrivit unui comunicat de presă.

Terenurile au fost sechestrate în baza unei decizii definitive pronunţate de instanţă, într-un dosar penal de luare de mită şi complicitate la spălarea banilor, vizându-l pe fostul director al Companiei Naţionale Poşta Română, Dan Mihai Toader.

Potrivit sursei citate, de la începutul anului, din valorificarea bunurilor sechestrate ca urmare a dosarelor penale, ANAF a reuşit sã recupereze aproximativ 60 de milioane de lei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare