ANAF: Venituri bugetare brute cu 11,9% mai mari în primele 10 luni din 2023

Veniturile bugetare brute colectate în primele zece luni de acest an sunt de 346,48 miliarde de lei, cu 11,9% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

„Având în vedere afirmaţiile din spaţiul public cu privire la colectarea veniturilor bugetare, respectiv ” (…) în fiecare lună, gradul de încasare şi de colectare a fost mult mai prost, spre dezastruos”, prezentăm situaţia reală a încasărilor: perioada ianuarie – octombrie 2023 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022, veniturile bugetare brute colectate au fost în sumă de 346,48 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 11,9% (indice nominal), respectiv cu 36,84 miliarde de lei faţă de primele zece luni din 2022 (309,64 miliarde de lei). Veniturile bugetare nete încasate au fost în sumă de 322,36 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 9,00% – indice nominal, în sume absolute cu 25,94 miliarde de lei mai mult faţă de perioada corespondentă din 2022 (296,42 miliarde de lei)”, se spune în comunicat.

Instituţia menţionează că aceste venituri s-au obţinut în condiţii economice mult diferite, amintind de scăderea nivelului inflaţiei de la 15,88% în primele 10 luni 2022 la 8,09% în perioada similară din 2023 şi scăderea ritmului de creştere economică de la 4,7% în 2022 la 2% în 2023, potrivit ultimelor date de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.

ANAF precizează că în perioada de referinţă s-a rambursat TVA către mediul economic în cuantum de 24,8 miliarde de lei, cu 1,5 miliarde de lei mai mult faţă de perioada similară a anului 2022.

„Totodată, se constată îmbunătăţirea substanţială a activităţii de colectare bugetară din perioada iunie – octombrie, astfel: veniturile bugetare brute colectate în perioada iunie/octombrie 2023 au fost mai mari cu 12,59% faţă de cele obţinute în perioada similară a anului 2022 (respectiv 186,80 miliarde de lei faţă de 165,91 miliarde de lei în perioada iunie/octombrie 2022, un plus de 20,89 miliarde de lei); colectate în perioada ianuarie/mai 2023 au fost mai mari cu 11,10% celor obţinute în perioada similară a anului 2022 (respectiv 159,68 miliarde de lei faţă de 143,73 miliarde de lei în perioada ianuarie/mai 2022, un plus de 15,95 miliarde de lei). Se constată o creştere cu 31% a plusului de venituri brute colectate, respectiv cu circa 5 miliarde de lei (diferenţa între 20,89 miliarde de lei şi 15,95 miliarde de lei colectare suplimentară în perioade egale de timp)”, se arată în comunicat.

Potrivit ANAF, veniturile bugetare nete colectate în perioada iunie/octombrie 2023 au fost mai mari cu 10,06% faţă de cele obţinute în perioada similară a anului 2022, respectiv 173,69 miliarde de lei faţă de 157,82 miliarde de lei în perioada iunie/octombrie 2022, un plus de 15,88 miliarde de ei).

În perioada ianuarie – mai a acestui an, veniturile bugetare nete colectate au fost mai mari cu 7,26% comparativ cu cele obţinute în perioada similară a anului 2022, respectiv 148,67 miliarde de lei faţă de 138,60 miliarde de lei în perioada ianuarie/mai 2022, un plus de 10,07 miliarde de lei.

În colectarea veniturilor bugetare nete se constată o creştere semnificativă, respectiv cu 57,70% a plusului de venituri (15,88 miliarde de lei faţă de 10,07 miliarde de lei colectare suplimentară în perioadele analizate).

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare