Analistul economic Petrişor Peiu, despre „mica hoţie spirituală” a lui Ciolacu din ziua de Crăciun

„Am asistat la o întâmplare foarte stranie luni, la liturghia de Nașterea Domnului de la Catedrala Mitropolitană din București. La finalul slujbei, după „Tatăl Nostru” cam jumătate dintre cei prezenți au plecat din biserică și corul a început să cânte colinde, iar după 10 minute a început Euharistia (Împărtăşirea credincioşilor). În acel moment, în spatele bisericii, a apărut Marcel Ciolacu, împreună cu fiul său. După vreo 10-15 minute, secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici a venit de la stranele de lângă altar și l-a adus în față pe Ciolacu. După încă 1 min, de acolo a plecat George Becali, care asistase la întreaga slujbă”, scrie, pe Facebook, analistul economic Petrişor Peiu.
„După ce s-a finalizat Euharistia pentru toți credincioșii care erau pregătiți de această Sfântă Taină, Părintele Patriarh a rostit rugăciunile de încheiere, după care i-a mulțumit lui Ciolacu pentru că a asistat la Liturghie, adăugând că acesta „își dorește de mult să participe la Liturghie” și apoi au plecat împreună spre Palatul Patriarhal. Evident că toți cei prezenți au fost revoltați de „șmecheria ” lui Ciolacu, care s-a gândit să păcălească sentimentul creștin al credincioșilor, care pentru el se numesc simplu alegători: a venit la finalul slujbei, după Liturghie, doar pentru a fi lăudat de către Patriarh. Din fericire Părintele Patriarh a făcut-o într-un mod inteligent, astfel încât toată lumea a priceput ce era de priceput. Păcat că mica „hoție spirituală” a lui Ciolacu s-a petrecut chiar de Sărbătoarea Nașterii Domnului, un motiv în plus pentru oroarea de politică a majorității românilor…”, scrie Peiu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare